• Antreprenoriat
  • Companie
  • Antreprenoriat
  • Companie

București, 27 martie 2023. După trei ani de investiții substanțiale în tehnologie și infrastructură pentru servicii, precum și în creșterea gamei de produse cu ajutorul comercianților din Marketplace,  eMAG  o numește pe Irina Pencea în rolul de General Manager eMAG România. Din noul rol, Irina Pencea se va concentra asupra traducerii acestor investiții în beneficii pentru clienți, care duc la creșterea adopției eMAG ca platformă universală de shopping. 

„Această mutare vine din faptul că România, teritoriul unde avem și cea mai mare parte a business-ului, continuă să aibă un potențial mare de creștere a comerțului online, de aceea noi dorim să ne concentrăm și mai mult pe crearea de sinergii între investițiile pe care le-am făcut în ultimii ani în gama de produse, tehnologie, servicii și infrastructură, care să aducă beneficii mai mari clienților. După doi ani în care am avut roluri multiple, fiind atât CEO al Grupului, cât și General Manager pentru eMAG România, i-am propus Irinei acest rol datorită competenței în marketing și experienței în antreprenoriat, cu mandatul de a aduce mai mulți clienți care să cumpere mai des de la eMAG și să fie mai fericiți cu alegerea lor”, a declarat Tudor Manea, Grup CEO eMAG.   

Din poziția de Grup CEO, Tudor Manea va continua să coordoneze dezvoltarea întregului grup de companii eMAG în regiune.  

„După mulți ani de antreprenoriat în marketing, acum aproape un an m-am alăturat eMAG și echipei care a construit cel mai puternic business de ecommerce din regiune, pentru a contribui la consolidarea imaginii brandului. Astăzi, mă bucur să accept această nouă provocare de a  defini și pune în practică, alături de echipă, noi modele de creștere în jurului nevoilor clientului, care a trecut prin multe transformări în ultimii ani - pandemie, război la granițe, inflație – si are mai mult discernământ în a alege soluția de shopping care să îi ofere atât o gamă largă de produse, cât și prețuri cât mai bune și servicii care îi simplifice experiența de cumpărare. Este rolul nostru de lider al comerțului online în România să popularizăm soluția de shopping cu cel mai mare grad de adaptabilitate pentru orice context”, a spus Irina Pencea, noul General Manager eMAG România.  

Irina Pencea are o pregătire academică în marketing și și-a început cariera în comunicare acum 24 de ani. De atunci, ca antreprenor, a pus bazele unora dintre agențiile independente de publicitate de succes din România și a contribuit la construcția mai multor branduri de succes din industrii precum banking şi ecommerce, telecom, retail sau energie.  

Sub coordonarea sa, eMAG a lansat anul trecut o nouă viziune de brand pentru întreaga regiune în care este prezent (România, Ungaria, Bulgaria), prin care își propune să pună la dispoziția oamenilor instrumentele necesare pentru a facilita progresul la nivel individual, dar și al societății, exprimat prin sloganul de brand „Căutarea nu se oprește niciodată”.   

Despre eMAG   

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în 4 aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.     

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Antreprenoriat
  • Companie

  • Investiții de peste 3 milioane de euro în ultimul an în tehnologie în programul Fulfilment by eMAG (FBE) 
  • Sellerii din programul FBE cross-border nu plătesc costuri suplimentare pentru livrările în Ungaria și Bulgaria  
  • Începând cu luna mai, clienții care comandă produse din programul FBE din depozitul eMAG vor primi comanda într-un singur colet,  indiferent că este plasată la eMAG sau la un seller FBE 

București, 23 martie 2023. eMAG anunță lansarea programului Fulfilment by eMAG (FBE) cross-border, prin care va livra comenzile sellerilor din eMAG Marketplace și pe piețele din Ungaria și Bulgaria, fără ca aceștia să suporte costuri suplimentare, începând din luna mai a acestui an. Astfel antreprenorii români au posibilitatea de a ajunge mai ușor pe cele două piețe vecine și de le pune la dispoziție celor peste 9 milioane de clienți eMAG din cele trei țări produsele lor. Totodată clienții care primesc produsele livrate din depozitul din România înscrise în programul FBE vor primi comanda într-un singur colet, indiferent că este plasată de la eMAG sau de la un seller FBE. 

FBE este un serviciu integrat care îi degrevează pe antreprenori de întreaga logistică a procesului de vânzare, permițându-le să se concentreze pe creșterea afacerii. eMAG preia întregul proces, de la recepție, depozitare, picking, împachetare, livrare, relații cu clienții sau retur prin intermediul serviciului FBE. 

„Chiar și în perioade marcate de provocări precum cea pe care o traversăm există soluții de creștere, iar FBE este o astfel de soluție pentru toți antreprenorii aflați în căutarea de noi oportunități. Prin extinderea programului FBE și dincolo de granițele țării, le oferim antreprenorilor români de pe platforma eMAG Marketplace posibilitatea de a ajunge la clienții de pe piețele din Ungaria și Bulgaria mult mai rapid și mai simplu, fără investiții suplimentare în logistică. Venim după o perioadă în care am investit foarte mult în tehnologie și logistică pentru FBE, astfel încât să le putem oferi sellerilor o soluție simplă și fără costuri suplimentare de a vinde în afara granițelor. Totodată, răspundem dorinței clienților de a își primi comanda într-o singură livrare, indiferent că produsele sunt vândute de un seller FBE sau de către eMAG,” a declarat Stejara Pircan, Senior VP eMAG. 

Programul FBE face parte dintr-un plan amplu de investiții în logistică și tehnologie, care se ridică la peste 100 de milioane de euro. În comuna Joița, județul Giurgiu, eMAG operează două hub-uri logistice care se întind pe o suprafață totală de 250.000 de mp, având o capacitate de depozitare de 15 milioane de produse. Anul trecut, eMAG a investit 43 de milioane de euro în tehnologie și roboți de ultimă generație care permit o capacitate de procesare de patru ori mai mare a comenzilor. Investițiile în tehnologie pentru FBE s-au ridicat doar anul trecut la 3 milioane de euro. 

Numărul de produse incluse în programul FBE a crescut în ultimul an cu peste 45%, iar articolele eligibile sunt incluse și în programul Genius cu livrare rapidă și oferte exclusive. Toate comenzile Genius plasate până la ora 23:00 beneficiază de livrare a doua zi, iar 95% dintre comenzile Genius sunt ridicate din depozit în aceeași zi în care a fost plasată comanda.   

În prezent, ecosistemul eMAG numără 54.000 de comercianți în România, Ungaria și Bulgaria, față de 42.000 câți număra anul trecut. 

Despre eMAG  

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în 4 aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.    

   

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie

București, 13 martie 2023. Prima iarnă cu două vacanțe pentru elevi a determinat pe eMAG o creștere a comenzilor de încălțăminte pentru vreme rece, a comenzilor la echipamente sportive pentru copii și a celor pentru dresuri de iarnă. Astfel clienții eMAG au comandat cu peste 65% mai multă încălțăminte pentru vreme rece, de două ori mai multe echipamente sportive pentru copii și au plasat de zece ori mai multe comenzi la dresuri de iarnă.În total clienții eMAG au plasat peste 25.000 de comenzi de produse de sezon, în principal din aplicația mobilă, alegând să plătească predominant cu cardul online.

„Vacanța de Crăciun și vacanța mobilă a elevilor din primul sezon de iarnă fără restricții, care în turism a condus la o dublare a numărului de rezervări, s-a tradus și pe eMAG într-un interes crescut al oamenilor pentru sporturile de iarnă și pentru un stil de viață activ, în contextul în care mulți români au ales să petreacă acest timp în stațiunile montane. Vedem de asemenea că oamenii folosesc și în vacanțe soluțiile pe care ecommerce le pune la dispoziție și comandă și atunci când se află în deplasare, de pe telefonul mobil, la cel mai apropiat easybox”, a declarat Irina Pencea, Chief Marketing Officer eMAG.

Românii aflați în vacanțe la munte au mizat pe flexibilitatea și promptitudinea serviciului de livrare prin easybox pentru a se bucura în timp util de produsele comandate, indiferent de destinația în care au ales să-și petreacă vacanța. Cele mai multe comenzi cu livrare la easybox în localitățile turistice de la munte au fost înregistrate în Brașov (38.585), Sibiu (31.972), Sinaia (2.693), Bușteni (2.222), Maramureș (1.094), Azuga (899), Predeal (887) și Poiana Brașov (276).

În sezonul de iarnă, clienții eMAG au cumpărat 4.100 de sănii, aproape 3.000 kituri de supraviețuire și peste 11.000 de ceasuri smart. Majoritatea clienților (60%) au optat pentru plata online cu cardul, ceea ce arată încrederea cescută în această metodă sigură, simplă și rapidă de plată.

Despre eMAG 

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro

 

  • Antreprenoriat
  • Educație
  • Antreprenoriat
  • Educație

  • Tudor Mihăilescu devine Chief Operating Officer (COO) și va coordona dezvoltarea business-urilor Tazz, Fashion Days, Freshful, Flip
  • Dragos Ion preia rolul de Group CFO, dupa aproape 20 de ani de experiență în industria bunurilor de larg consum, servicii financiare sau auto 

 

 

București, 26 ianuarie 2023. Pe fondul dezvoltării accelerate a unor noi verticale de business, Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Tudor Mihăilescu în poziția de Chief Operating Officer (COO). Din acest rol, Tudor Mihăilescu va lucra alături de echipele de leadership din fiecare companie în vederea implementării strategiei pe termen lung a grupului și a execuției planului de investiții care se ridică la peste 2,2 miliarde de lei în următorii doi ani astfel încât să răspundă cât mai bine tuturor nevoilor clienților care caută modalități inteligente de shopping prin care să economisească timp și bani.  

Tudor Mihailescu se va concentra astfel cu precădere asupra creșterii companiilor mai tinere din grupul eMAG: Tazz, Fashion Days, Freshful sau Flip, dar și a companiilor care fac parte din portofoliul grupului de mai mulți ani, precum PC Garage. 

“În ultimii ani, am lansat servicii și linii noi de business pentru a răspunde noilor obiceiuri de consum ale românilor. Aceștia prețuiesc timpul și planificarea corectă și previzibilă a cheltuielilor și astfel apreciază și folosesc din ce în ce mai mult soluțiile de smart shopping pe care doar în ecommerce le găsesc. Aveam nevoie de cineva care sa dezvolte sinergii între toate aceste soluții pe care le punem la dispoziție cu ajutorul tehnologiei și inovației. Tudor a fost alături de noi în acești ultimi ani în care ne-am dezvoltat accelerat și am pus bazele Tazz sau Freshful și cunoaște toate fațetele business-ului astfel încât înțelege în profunzime ce le unește și prin ce putem oferi valoare adăugată clienților noștri. În acelasi timp, doresc să îl felicit și să îi urez totodată bun venit în echipa eMAG lui Dragoș Ion, care preia rolul de Group CFO. Sunt convins că vom beneficia cu toții de pe urma experienței sale bogate în companii de top din România și din afara ei și vom construi lucruri care contează pentru clienții noștri”, a declarat Tudor Manea CEO eMAG. 

“În ultimii ani, am reușit să ajungem acolo unde oamenii au avut nevoie de noi. Mă bucur să fac parte din această echipă profesionistă și foarte agilă. Sunt încântat de această nouă etapă în care am intrat, în care ne propunem să oferim cele mai bune servicii pentru fiecare nevoie în parte”, a spus Tudor Mihălescu, COO al Grupului eMAG. 

Tudor s-a alăturat eMAG în 2019, într-o perioadă de expansiune și investiții materiale, din poziția de Group Chief Financial Officer. Anterior el a fost Chief Financial Officer pentru Procter & Gamble South East Europe, de unde s-a ocupat si de coordonarea zonei de Business. Între 2010 și 2013 el a lucrat la sediul Procter & Gamble din Geneva, Elveţia. Tudor este licenţiat în Finanţe-Bănci la Academia de Studii Economice Bucureşti.  

Dragoș Ion este un profesionist cu o experiență de aproape 20 de ani în industria bunurilor de larg consum, servicii financiare sau auto, atât în România cât și în alte țări (în Europa Centrală și de Est, Irlanda, Nigeria). Dragoș a coordonat de-a lungul carierei echipe multiculturale și proiecte complexe inclusiv în zona de change management, iar înainte de a se alătura Grupului eMAG a lucrat pentru Coca-Cola Hellenic Bottling Company timp de peste 12 ani. 

Despre eMAG 

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.   

  • Antreprenoriat
  • Tehnologie
  • Antreprenoriat
  • Tehnologie

București, 25 ianuarie 2023. De la cumpărăturile de pe orice dispozitiv până la livrarea în proximitatea locuinței sau a biroului, consumatorii preferă acele soluții care le oferă mobilitate și libertatea de a-și planifica timpul așa cum își doresc, lucru confirmat și de o analiză realizată de eMAG în rândul celor peste 8 milioane de clienți pe care îi are în regiune, după încheierea sezonului de shopping de iarnă.

Astfel clienții platformei din România, Ungaria și Bulgaria au preferat să plaseze comenzi cu precădere de pe telefonul mobil, cele mai multe cumpărături fiind plasate în intervalul 10.00- 15.00: 78% dintre clienții din România, 61% dintre clienții din Ungaria și 72% dintre bulgari au comandat de pe telefon, care le permite să plaseze comenzi oricând au câteva clipe libere, de oriunde s-ar afla.

În ce privește pregătirile pentru Sărbători, clienții din Bulgaria au fost cei mai grăbiți, iar ziua în care au plasat cele mai multe comenzi a fost 6 decembrie. Și clienții din Ungaria au vrut să elimine orice stres legat de cumpărături, astfel că cea mai aglomerată zi de shopping a fost 12 decembrie. În România, unde clienții s-au bazat pe livrarea rapidă prin intermediul abonamentului Genius cu livrare gratuită și oferte exclusive, aceștia au plasat comenzile mai târziu, cele mai multe numeroase înregistrîndu-se cu șase zile înainte de Crăciun.

Clienții din toate cele trei țări au putut opta pentru cumpărături atât din oferta eMAG cât și a sellerilor din Marketplace astfel că peste 22.000 de selleri care vând pe eMAG au înregistrat comenzi în luna decembrie în cel puțin una dintre cele trei țări. Peste 2.200 dintre acești selleri au avut comenzi și dintr-o altă țară decât cea de rezidență. Totodată peste 220.000 de comenzi din oferta sellerilor au fost livrate de eMAG, direct din hubul logistic de la Joița, prin serviciul de Fulfilment.

„Sezonul cumpărăturilor de iarnă a reconfirmat faptul că, indiferent că vorbim despre clienții din România sau despre cei din Bulgaria sau Ungaria, cu toții preferă soluțiile de shopping care le simplifică viața. Ofertele speciale, livrarea rapidă și mobilitatea sunt comune celor 8 milioane de clienți ai noștri care au ales să cumpere de pe eMAG produse din toate categoriile, de la cadouri pentru cei apropiați până la băuturi sau produse pentru curățenia casei. Aceștia au profitat și de prețurile bune pe care le-au găsit în campaniile de reduceri, dar și de gama variată, alegând dintr-un singur loc, toate articolele de care au avut nevoie,” a declarat Irina Pencea, Chief Marketing Officer eMAG.

Cea mai complexă comandă, în valoare de 60.499 de lei, a fost plasată din România și a cuprins 285 de produse din categorii precum: băuturi, îngrijire personală și machiaj, hrană uscată, produse de îngrijire a casei, produse de igienă, un aparat electrocasnic mare, un parfum și un aparat electrocasnic mic. Din Ungaria a fost plasată o comandă cuprinzând 50 de produse cu o valoare de 46.622 de lei și a inclus băuturi, cărți și articole de divertisment, hrană uscată, textile pentru casă, produse de igienă, articole de birotică, jucării, articole sportive. Cea mai mare comandă din Bulgaria a cuprins 38 de produse în valoare de 23.105 de lei și a inclus îmbrăcăminte pentru femei, îmbrăcăminte pentru bărbați, genți și accesorii.

Top 10 cele mai comandate categorii de produse în luna decembrie 2022 pe eMAG:

RomâniaUngariaBulgaria
Accesorii pentru telefonAccesorii pentru telefonAccesorii pentru telefon
Jocuri și puzzle-uriPerifericeTelefoane
Detergenți și produse de curățenieJucării – seturi de construcțiePeriferice
Decorații de sezonTelefoaneScutece și accesorii
Produse pentru îngrijirea păruluiDetergenți și produse pentru curățenieProduse de îngrijirea casei
Scutece și accesoriiCăști și accesoriiJocuri și puzzle-uri
PerifericeSmartwatch-uriEpilatoare, aparate de tuns și de ras
Produse de îngrijirea pieliiAccesorii audio pentru TVTelevizoare
Produse de igienă personalăDecorațiuni de sezonJucării – seturi de construcție
TelefoaneEchipamente de gătitSmartwatch-uri

Despre eMAG 

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.   

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie

București, 17 noiembrie 2022. După ce pe 11 noiembrie s-au antrenat în cel mai mare Black Friday din România, antreprenorii români prind viteză și participă mâine, pe 18 noiembrie, cu peste 1,2 milioane de oferte, cu 65% mai numeroase față de anul trecut, la Black Friday internațional pe care eMAG îl organizează în Ungaria și Bulgaria.

La evenimentul din România desfășurat cu o săptămână în urmă, când clienții au comandat peste 2,2 milioane de produse atât din oferta eMAG, cât și a sellerilor din Marketplace, vânzările au cumulat peste 644 de milioane de lei, în creștere cu 35 de milioane de lei față de ediția precedentă.

„La fel ca în România, companiile care participă la eveniment pregătesc din timp oferte foarte bune alături de eMAG pentru a răspunde cât mai bine nevoii oamenilor de a beneficia de reduceri, într-o perioadă în care fiecare economie contează. În ziua de Black Friday, sellerii din Marketplace pot vinde cât într-o lună cu ajutorul infrastructurii pe care am dezvoltat-o în regiune. Black Friday confirmă și anul acesta că este sărbătoarea comerțului online în întreaga regiune, iar eMAG este platforma pe care oamenii din România, Ungaria și Bulgaria au acces la o multitudine de oferte pentru orice nevoie ar avea,” a spus Tudor Manea, CEO eMAG.

Sunt peste 7.800 de antreprenori care vând astăzi prin eMAG Marketplace către clienții din Ungaria, iar peste 2.600 dintre ei sunt români. eMAG este prezentă în Ungaria din 2012, unde este cea mai mare companie românească și numără peste 2 milioane de clienți. Compania urmează să finalizeze o investiție de 100 de milioane de euro într-un depozit care se află la Dunaharaszti, lângă Budapesta, cu ajutorul căreia își propune să le ofere clienților servicii de livrare accelerată și acces la o gamă și mai mare de produse din toate categoriile. Totodată, clienții din Ungaria pot folosi infrastructura easybox dezvoltată de Sameday, care a ajuns la 700 de unități.

În Bulgaria, sunt 5.400 de selleri care vând pe platforma eMAG Marketplace, iar 765 sunt români, care se adresează celor peste un milion de clienți pe care compania îi are în această țară. eMAG se află din 2013 în Bulgaria, unde și-a dezvoltat continuu infrastructura și serviciile. Astfel, începând din luna octombrie, clienții și sellerii pot folosi și aici rețeaua easybox.

Despre eMAG  

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.  

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie

  • Livrare din centrul logistic al viitorului, dotat cu roboți de ultimă generație, după o investiție de peste 43 de milioane de euro în tehnologie 
  • Între 7 și 13 noiembrie, clienții care plătesc un abonament Genius anual de 99 lei primesc banii înapoi: 4 vouchere x 25 lei în 4 aplicații eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful 
  • Reduceri în valoare de peste 360 de milioane de lei, 69% din ofertă fiind la cel mai bun preț din 2022 
  • Metode de plată flexibile: plata în 4 rate prin contul eMAG/My Wallet pentru 1 milion de clienți; până la 40 de rate fără dobândă prin cardurile bancare 

    București, 7 noiembrie 2022. Anul acesta, ziua cu cele mai multe reduceri din an este pe 11 noiembrie, iar eMAG pregătește cel mai mare Black Friday pe care l-a organizat de când a adus evenimentul în România, în urmă cu 12 ani. Într-un moment în care românii caută reduceri mai mult ca oricând, eMAG vine cu 1,5 milioane de oferte pe care le pune la dispoziția clienților, alături de partenerii din Marketplace, la capătul unui efort de peste 10 luni. Valoarea reducerilor pe care eMAG le-a pregătit în ziua cu cele mai multe reduceri din an se ridică la peste 360 de milioane de lei la cel mai mic preț din ultimele 30 de zile.  

    Anul acesta de Black Friday, eMAG va livra din centrul logistic al viitorului, o investiție de peste 43 de milioane de euro în roboți și tehnologie de ultimă generație la nivel mondial, care ajută angajații să fie mai productivi. Astfel, eMAG menține neschimbat prețul livrării, în ciuda creșterii prețurilor la energie și carburant. 

    Oferta ține cont de nevoile din această perioadă ale oamenilor care, potrivit unui studiu Kantar, vor căuta anul acesta de Black Friday, produse electrocasnice mici (39,1%)​, televizoare (33,5%), telefoane mobile (22,6%), haine (22,4%​) și frigidere (20,7%​). Potrivit aceluiași studiu, bugetul pe care îl planifică pentru cumpărăturile de anul acesta de Black Friday este cel mai mare de până acum, în medie 2.500 lei, cu 13% mai mult decât în 2021. 

    Pentru ediția din acest an, eMAG estimează vânzări de 639 de milioane de lei, în creștere cu 30 de milioane de lei față de anul trecut. 

    „Având în vedere inflația și presiunea pusă pe bugetele familiilor, oamenii s-au orientat tot mai mult către promoții. Asta face ca Black Friday să beneficieze de un interes în creștere. Noi venim cu peste 1,5 milioane de oferte din toate categoriile, la cel mai bun preț din an și rate direct din contul eMAG sau pe card. Black Friday este evenimentul în care oamenii preferă comerțul online tocmai pentru că prețurile sunt mai bune, iar ofertele mai numeroase. Anul acesta, în premieră, livrăm din centrul logistic al viitorului, dotat cu tehnologie de ultimă oră care ne permite să fim mai productivi și să menținem costul neschimbat al livrării, iar pentru clienții Genius avem o oferta unica: între 7 și 13 noiembrie, dăm vouchere înapoi celor care plătesc un abonament Genius anual. Ne-am pregătit pe toate nivelurile - ofertă, servicii, tehnologie, facilități de plată si livrare și avem încredere că vom avea un eveniment de succes”, a spus Tudor Manea, CEO eMAG. 

    Investiții în tehnologie și relații cu clienții 

    Pentru ziua cu cele mai multe reduceri din an, în care traficul în site depășește 12 milioane de vizite, eMAG a investit peste 4,3 milioane de euro în servere și servicii de tip cloud precum și în chatbot-ul virtual Dana, care vine în completarea echipei de relații cu clienții cu informații cât mai actualizate și soluții mai rapide la situațiile pe care le întâmpină clienții. 

    Livrarea comenzilor de Black Friday până pe 25 noiembrie 

    De asemenea cu ajutorul infrastructurii easybox dezvoltate de Sameday, care a ajuns la peste 3.600 de unități și a firmelor de curierat, eMAG este pregătită să asigure livrarea tuturor comenzilor până pe 25 noiembrie. În București, eMAG estimează că aproape 40.000 de colete vor ajunge la easybox în seara de Black Friday, chiar pe 11 noiembrie.  

    Abonament gratuit la livrări nelimitate și soluții de plată flexibile 

    În ziua de Black Friday, pentru a le da clienților posibilitatea de a se bucura de oferte fără grija costului de transport, eMAG oferă patru vouchere în valoare de 25 de lei în cele patru aplicații de ecommerce, eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful celor care cumpără un abonament Genius între 7 și 13 noiembrie. Astfel costul abonamentului pe un an de zile este zero.  

    De asemenea clienții au la dispoziție soluții de plată flexibile și pot achita în patru rate prin contul eMAG/My Wallet la ​produsele pe care le achiziționează în ziua de Black Friday pentru un milion de clienți, dar și soluții de finanțare cu până la 40 de rate fără dobândă prin cardurile bancare.  

    1,5 milioane de oferte, reduceri de peste 360 de milioane de lei 

    De Black Friday, pe 11 noiembrie, clienții eMAG au la dispoziție o gamă variată de produse, astfel 

    • 160.000 de electrocasnice mici  
    • 60.000 de televizoare 
    • 205.000 de smartphone-uri și gadget-uri 
    • 40.000 de laptopuri 
    • 60.000 de frigidere și mașini de spălat 
    • 350.000 de produse fashion  
    • 1,5 milioane de scutece 
    • 150.000 de jocuri și jucării 
    • 300.000 de produse pentru casă și grădină 
    • 60 de tone de cafea 
    • 120.000 de sticle cu băuturi alcoolice 

      Produse speciale 

      • Peste 24.000 de nopți de cazare în România 
      • Mașini, velier și motocicletă în valoare de peste 7,5 milioane de euro 
      • Peste 10 kg de aur 
      • Peste 58 de tone de carne de porc 
      • Servicii medicale- abonamente, screening și analize 
      • 2.500 de vouchere cu reducere de 50% la bilete de avion 
      • Ceasuri și bijuterii de lux 

      Despre eMAG  

      Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.   

      • Antreprenoriat
      • Companie
      • Tehnologie
      • Antreprenoriat
      • Companie
      • Tehnologie

      • Peste 450.000 clienți au comandat până la această oră de Black Friday, cheltuind, în medie, 1.160 lei per client
      • Numărul de plăți online cu cardul a ajuns la 62,7% din total, mai mult ca oricând
      • Jumătate de milion de produse vândute de partenerii din eMAG Marketplace

      București, 11 noiembrie 2022. În primele zece ore de la startul Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri din an, clienții a comandat peste 1,8 milioane produse dintr-o gamă variată de categorii, față de 1,6 milioane anul trecut, în același interval. Românii au profitat pe parcursul zilei de oferte foarte bune și au plasat comenzi în valoare de peste 521 milioane de lei, cu 30 de milioane de lei mai mult comparativ cu ediția anterioară.

      74% dintre comenzile plasate până la ora 17:00 au fost efectuate cu livrare la easybox, în orașele în care serviciul disponibil. Mai bine de 75% dintre comenzi vor fi livrate în primele cinci zile după Black Friday.

      Interesul mai mare ca oricând al oamenilor pentru reducerile de Black Friday s-a reflectat și în traficul record din aplicație și site. După zece ore de la startul evenimentului, s-au înregistrat peste 8 milioane de vizite pe eMAG, iar plata cu cardul a crescut la de la 56%, cât a fost în 2021, la 62%, cel mai înalt nivel de până acum.  

      Black Friday este un moment foarte bun și pentru antreprenorii care vând prin intermediul eMAG Marketplace: 8.700 dintre sellerii care au participat la eveniment au vândut mai bine de jumătate de milion de produse, în creștere cu 20% față de anul trecut.

      „Interesul crescut și rezultatele de până acum confirmă tendințele anului - oamenii preferă comerțul online pentru că prețurile sunt mai bune, iar ofertele mai numeroase. Iar Black Friday rămâne cel mai așteptat moment de shopping din an, pentru care clienții alocă un buget semnificativ pentru lucrurile de care au nevoie. Am văzut anul acesta că oamenii au fost mult mai hotărâți și au știut clar ce au nevoie și au comandat, în medie, peste patru produse”, a spus Tudor Manea, CEO eMAG.

      Curiozități de Black Friday

      • Cea mai mare comandă de până acum a fost în valoare de 11.815 de lei și cuprinde 144  de produse, din categoriile electrocasnice mici, îngrijire casă, îngrijire personală, cosmetice, băcănie, fashion și sport
      • Secunda de aur: 7:24,06 cu vânzări de 211.500 de lei
      • Viteza de vânzare a produselor vedetă
        • Televizor Horizon LED 43HL7539U/C, 108 cm, Smart, 4K Ultra HD la prețul de 799,99 reducere de 34,95% – 700 de bucăți în 18 de secunde de la start  -> 38 de televizoare pe secundă
        • Espressor automat De'Longhi Magnifica S ECAM 22.112.B, sistem manual de spumare, râșniță cu 13 setări, 1450 W, 15 bari, 1.8 l, Negru, 600 de bucăți, la 999 lei redus cu 570 de lei – 600 de bucăți în 62 de secunde -> 9 espressoare pe secundă
        • Televizor LG OLED OLED55C11LB, 139 cm, Smart, 4K Ultra HD, 100Hz, Clasa G, 400 bucăți, la 5.375 de lei redus de la 7.999 de lei – 400 de bucăți în 121 secunde -> 3 televizoare pe secundă
        • Tigaie Wok Tefal Simple Cook, Thermo-Signal, înveliș antiaderent din titan, 28 cm, 3.500 de bucăți, 49,99 lei redus de la 129,99 lei – 3.565 în 165 secunde -> 21 tigăi pe secundă

      Număr produse vândute după 10 ore de la startul Black Friday

      Vânzările pe categorii:
      1. Laptopuri, IT, birotică și papetărie: 102.000

      2. TV, audio-video, gaming și cărți: 93.000

      3. Electrocasnice mici și mari: 138.000

      4. Telefoane, tablete și gadget-uri: 108.000

      5. Jucării și articole pentru copii: 311.000

      6. Fashion și sport: 75.000

      7. Mobilă și casă: 153.000

      8. Parfumuri, îngrijire personală și cosmetice: 211.000

      9. Băuturi, băcănie și petshop: 326.000

      10. Bricolaj, grădină și auto: 106.000

      Despre eMAG   

      Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.    

      • Antreprenoriat
      • Companie
      • Tehnologie
      • Antreprenoriat
      • Companie
      • Tehnologie

      • Mai multe produse per client față de anul trecut: 4,3, iar clienții Genius au comandat câte 4,7 produse pe comandă
      • Secunda de aur: 184 de comenzi față de 181 anul trecut
      • Mult mai multe produse comandate: în primele 10 de minute s-au comandat 184.000 de produse

      București, 11 noiembrie 2022. Comenzile deBlack Friday 2022 au depășit cu 13 milioane de lei recordul anului trecut, iar interesul la 7,21 ora start a fost la cote maxime. Valoarea comenzilor după prima jumătate de oră s-a ridicat la 151 de milioane de lei.

      În primele 10 minute de la start, clienții au comandat 184.000 de produse, într-un ritm de 306 produse pe secundă. O mare parte dintre ele se aflau în listele de favorite și vor beneficia de transport gratuit la easybox prin abonamentul Genius. Primele comenzi au plecat deja din centrul logistic al viitorului și vor ajunge chiar astăzi la easybox începând cu ora 17.00.

      „Așa cum am anticipat, prima jumătate de oră a ediției Black Friday din acest an confirmă faptul că Black Friday rămâne cel mai bun moment din an pentru a cumpăra tot ce ai nevoie și răspunde nevoii in creștere a oamenilor de a găsi reduceri mari. Varietatea ofertelor și prețurile foarte bune au dus la o creștere cu 13 milioane de lei a valorii comenzilor comparativ cu anul trecut. Diversificarea coșului de cumpărături este primul lucru pe care îl vedem, iar comenzile la puțin timp de la startul evenimentului erau la cote maxime," a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

      În primele 30 de minute, numărul comenzilor a evoluat spectaculos, la 444.000 produse, în creștere cu 56% comparativ cu anul anterior. Clienții eMAG comandă în acest an din mult mai multe categorii, dar și multe produse speciale și experiențe.

      Primele produse epuizate din oferta eMAG, aflate și în lista de favorite:

      • Televizor Televizor Horizon LED 43HL7539U/C, 108 cm, Smart, 4K Ultra HD, Class F, 700 de bucăți, la prețul de 799,99 de lei, reducere 34,95%
      • Espressor automat De'Longhi Magnifica S ECAM 22.112.B, sistem manual de spumare, râșniță cu 13 setări, 1450 W, 15 bari, 1.8 l, Negru, 600 de bucăți, la 999 lei redus cu 570 de lei
      • Televizor LG OLED OLED55C11LB, 139 cm, Smart, 4K Ultra HD, 100Hz, Clasa G, 400 bucăți, la 5.375 de lei redus de la 7.999 de lei
      • Leagăn electric Wunderkid Side, cu conectare la priză, Gri, 800 de bucăți, la 99,99 lei redus de la 499 lei
      • Tigaie Wok Tefal Simple Cook, Thermo-Signal, înveliș antiaderent din titan, 28 cm, 3.500 de bucăți, 49,99 lei redus de la 129,99 lei

      Cele mai multe comenzi la mia de locuitori au fost plasate din Cluj, București, Caraș-Severin, Călărași și Neamț  

      Cifre cheie din primele 30 de minute ale evenimentului Black Friday 2022

      • vânzări de 151  milioane de lei în creștere cu 13 milioane de lei
      • 63,7% dintre comenzi au fost plătite cu cardul
      • Peste 444.000 produse comandate în primele 30 minute, mai mult cu 43% față de anul trecut
      • 94% dintre comenzi plasate de pe dispozitivele mobile

      Top produse comandate

      • Laptopuri, IT, birotică și papetărie: 21.000
      • TV, Audio-Video, gaming și cărți: 20.000
      • Electrocasnice mici și mari 35.000
      • Telefoane, tablete și gadget-uri: 23.000
      • Jucarii si articole pentru copii: 74.000
      • Fashion si sport: 13.000
      • Mobilă și casă: 29.000
      • Parfumuri, îngrijire personală și cosmetice: 49.000
      • Băuturi, băcănie și petshop: 103.000
      • Bricolaj, grădină și auto: 17.000

      Produse speciale și experiențe comandate

      • Volkswagen T-Cross: 22.431 euro
      • Volvo XC 40 – 53.135 euro
      • Volkswagen Tigo – 22.583 euro
      • Casă cuib 3 - Liziera de Lac, situată la 15 minute de metrou Anghel Saligny, S-E București, Frumușani, infrastructura completă, P+1, 4 camere, decomandate, 2 băi, 1 grup sanitar, finisată- preț 146.895 euro, de la 202.300 euro
      • Apartament 3 camere Elite Residence Măgurele - 78.199 de euro
      • Vouchere intervenții chirurgicale - operație pentru corectarea dioptriilor
      • Pachet Fotbal League PSG - Lyon – 2 persoane – peluza cu hotel de 4 stele – 5.269 RON
      • Stoc epuizat la Studio Phoenicia Holiday resort 4 stele - 5 nopti - 3.500 lei pachetul


      În ziua de Black Friday, pentru a le da clienților posibilitatea de a se bucura de oferte fără grija costului de transport, eMAG oferă patru vouchere în valoare de 25 de lei în cele patru aplicații eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful celor care cumpără un abonament Genius între 7 și 13 noiembrie. Astfel costul abonamentului pe un an de zile este zero.  

      De asemenea clienții au la dispoziție soluții de plată flexibile și pot achita în patru rate prin contul eMAG/My Wallet la ​produsele pe care le achiziționează în ziua de Black Friday pentru un milion de clienți, dar și soluții de finanțare cu până la 40 de rate fără dobândă prin cardurile bancare.  

      Despre eMAG  

      Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.   

      • Antreprenoriat
      • Companie
      • Tehnologie
      • Antreprenoriat
      • Companie
      • Tehnologie

      București, 12 noiembrie 2022. Cea de-a 12-a ediție a Black Friday la eMAG, care a avut loc ieri, 11 noiembrie 2022, a adus peste 560.000 de clienți care au dorit să profite de ofertele bune de la eMAG și de la cei peste 9.560 de selleri care au participat la eveniment. În total, clienții au comandat de Black Friday la eMAG produse cu o valoare totală de peste 644 de milioane de lei, cu 35 de milioane de lei mai mult față de ediția precedentă.

      Această edițiea confirmat faptul că oamenii au fost pregătiți să aloce un buget mai mare în ziua cu cele mai bune oferte din an și au profitat de moment pentru a-și cumpăra atât bunuri de folosință îndelungată, cât și articole pentru nevoile zilnice. Mulți dintre ei au optat și pentru plata în rate, folosind bugetul disponibil în contul eMAG/My Wallet sau plata în rate cu cardul. Numărul celor care au folosit opțiunea de a plăti în rate a crescut cu 43% față de anul trecut, iar 90% dintre ei au apelat la bugetul din contul eMAG/My Wallet.

      Oamenii au pus mai multe produse în coșul de cumpărături, iar fiecare comandă a conținut, în medie, 4,1 produse, și a avut valoarea de 1.170 de lei. Comenzile plasate de clienții Genius, abonamentul cu livrare gratuită și alte beneficii în patru aplicații de comerț online – eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful – au cuprins, în medie, 6 articole și au avut valoarea de 1.359 de lei.

      Categoriile de produse care au stârnit cel mai mare interes au fost: articole de băcănie, băuturi, jucării și articole pentru copii, produse de îngrijire personală, mobilă și articole pentru casă sau electronice și electrocasnice. Dintre categoriile speciale, disponibile doar de Black Friday, carnea de porc, voucherele de reducere pentru bilete de avion Tarom, pachetele turistice și serviciile medicale au fost de interes pentru clienții eMAG.

      „Rezultatele zilei de ieri confirmă forța comerțului online de a răspunde așteptărilor clienților chiar și după pandemie. De Black Friday, peste jumătate de milion de români au făcut cumpărături de pe eMAG, unde au descoperit un uriaș mall digital de unde au cumpărat peste 2,2 milioane de produse de la aproape 10.000 de comercianți care vând pe Marketplace. Interesul enorm se datorează ofertelor foarte bune și extrem de diverse, care arată că în online găsești produse pentru fiecare buzunar și că este loc pentru toți,” a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

      Concluziile Black Friday 2022 la eMAG:

      • Plata în rate a crescut cu 43% față de anul trecut, 90% dintre plățile în rate fiind efectuate direct din contul eMAG/Wallet.
      • Black Friday a accelerat plata cu cardul, metodă folosită pentru plata a 63,2% dintre comenzi, confirmând faptul că oamenii preferă să folosească o metodă simplă și sigură de plată.
      • Comenzile de pe dispozitive mobile au fost la cel mai înalt nivel, cu peste 81,9% din total.
      • În premieră de Black Friday, orașul Cluj-Napoca a preluat primul loc în topul localităților după valoarea medie a comenzii per client, urmat de București, Iași și Constanța.
      • Mai bine de jumătate dintre comenzile totale, adică 51,8%, au fost plasate la easybox, iar 40.000 de colete au ajuns deja din seara zilei de Black Friday în locker, mulțumită productivității crescute realizate cu ajutorul automatizărilor de 43 de milioane de euro inaugurate în depozitul de la Joița.
      • 75% dintre comenzi vor fi livrate în primele cinci zile după Black Friday, infrastructura logistică fiind pregătită să asigure livrarea completă a tuturor comenzilor până pe 25 noiembrie.
      • Black Friday arată și în acest an că în online se poate vinde orice, iar printre produsele speciale comandate s-au numărat 2.035 de nopți de cazare, 9 automobile, dar și 35,2 de tone de carne de porc.

      Top categorii de produse comandate

      • Băuturi, băcănie și petshop: 380.366
      • Jucării și articole pentru copii: 364.139
      • Parfumuri, îngrijire personală și cosmetice: 276.772 
      • Mobilier și produse pentru casă: 204.135
      • Electrocasnice mari și mici: 165.194
      • Bricolaj, grădină și auto: 142.544
      • Telefoane, tablete și gadgeturi: 138.813
      • Laptopuri, IT, birotică și papetărie: 128.049
      • Televizoare, audio- video, gaming, cărți: 119.159  
      • Fashion și sport: 102.801

      Despre eMAG    

      Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. În plus, clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum Genius, abonamentul care ofera livrare gratuită și alte beneficii sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.