• Antreprenoriat
  • Antreprenoriat

București, 14 octombrie 2024: Tazz, una dintre cele mai importante platforme de livrare din România, parte a grupului eMAG, anunță încheierea unui contract privind achiziția părților sale sociale de către Wolt, o platformă de comerț local de origine finlandeză cu operațiuni în 28 de țări. Tranzacția este de așteptat să se finalizeze în următoarele luni, în urma îndeplinirii condiţiilor obișnuite de închidere și a obținerii aprobărilor legale din partea autorităților relevante. Cu o echipă de peste 12.000 de persoane, Wolt este deținută de compania DoorDash din Statele Unite ale Americii. 

„Tazz s-a impus ca o platformă de încredere și îndrăgită în România, cunoscută pentru experiența sa locală și relațiile solide cu clienții și partenerii săi”, a declarat Miki Kuusi, CEO al Wolt și Head of DoorDash International. „Cunoașterea profundă a pieței pe care Tazz o are, alături de tehnologia și excelența operațională Wolt, creează un potențial uriaș de a îmbunătăți experiența clienților și partenerilor din România. Suntem încântați de această tranzacție și așteptăm cu nerăbdare călătoria care urmează.” 

După finalizarea tranzacției, planul este ca platforma Tazz să fie integrată sub brandul și produsul Wolt, iar cele două companii se angajează să asigure o tranziție ușoară pentru clienții, angajații și partenerii existenți ai Tazz.

„Tazz reprezintă o poveste de succes în antreprenoriatul românesc și un business care a crescut incredibil de mult într-un timp foarte scurt. Asta s-a datorat echipei foarte bune din spate și investiției eMAG, fără de care nu am fi ajuns aici. Ca pas următor, unirea forțelor cu Wolt reprezintă o oportunitate extraordinară,” a declarat Alin Șerban, CEO Tazz. „Wolt este cunoscut la nivel global pentru experiența de top oferită clienților, dar și pentru abordarea cu adevărat locală. Prin acest parteneriat, ne putem îmbunătăți serviciile și putem oferi o valoare și mai mare atât clienților, cât și partenerilor cu care lucrăm. Așteptăm cu nerăbdare acest nou capitol de dezvoltare accelerată și suntem foarte mândri de povestea frumoasă pe care am spus-o cu Tazz în România.”  Tazz operează în peste 35 de orașe din România și are o echipă dedicată de 260 de persoane. În ultimii ani, platforma a crescut rapid, oferind o selecție puternică de restaurante, parteneri din zona de supermarket și retail, precum și comercianți locali. 

Tazz este, de asemenea, membru al programului eMAG Genius, care oferă clienților beneficii premium precum livrare gratuită și acces la oferte exclusive. Wolt și eMAG au încheiat un parteneriat prin care asigură clienții Tazz că se vor putea bucura în continuare de beneficiile programului Genius.

„În 2019, eMAG intra în acționariatul Tazz, o platformă 100% românească din Timișoara, cu ambiția de a o dezvolta și transforma în lider pe segmentul de livrare la domiciliu. Am văzut de atunci potențialul acestui business și dorința mare a echipei de a crește într-un ritm accelerat. Împreună am creat o poveste de succes de care suntem foarte mândri, care a crescut de la 100 la 10.000 de parteneri, iar astăzi este pregătită să treacă la nivelul următor. Tazz va rămâne parte din Genius, prin oferte foarte bune și livrare gratuită de la restaurante și supermarket”, a spus Tudor Manea, CEO eMAG Group.

Miki Kuusi, CEO Wolt și Head of DoorDash International, a adăugat: „România este o piață cu mare potențial și suntem dornici să cunoaștem mai bine comunitățile locale – și bucătăria românească. Suntem aici să creăm noi oportunități pentru parteneri și agențiile de livrare și să le oferim tuturor serviciul excepțional pentru care Wolt este cunoscut în întreaga lume.”

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Antreprenoriat
  • Companie

București, 11 ianuarie 2024. Aflat într-o etapă de creștere susținută, Grupul eMAG își consolidează echipa de top management și îl numește pe Bogdan Văduva, un profesionist cu o experiență solidă în audit și consultanță, în rolul de Group Chief Financial Officer. Din noul său rol, Bogdan va contribui alături de echipa sa la atingerea obiectivelor ambițioase de dezvoltare ale Grupului eMAG pe termen mediu și lung prin identificarea unor noi oportunități de dezvoltare și accelerarea business-urilor mai tinere, vizând o creștere sustenabilă în întreaga regiune.

Un profesionist cu peste 22 de ani de experiență în audit și consultanță, dintre care 20 de ani în echipa KPMG, Bogdan a avut o evoluție constantă, de la un rol de senior consultant ajungând partener în anul 2012 și membru al echipei executive, din care a făcut parte în ultimii cinci  ani. De-a lungul carierei sale, Bogdan a coordonat echipe multi-disciplinare în proiecte majore din industrii diverse, de la energie, infrastructură, industria farmaceutică, retail și FMCG, oferind asistență inclusiv pentru listarea la Bursa de Valori București și London Stock Exchange.

„Bogdan aduce o experiență solidă de business în echipa eMAG, care ne va ajuta să ne atingem obiectivele ambițioase de dezvoltare, printr-o abordare unitară pe toate piețele în care operăm, creând valoare adăugată în întregul nostru ecosistem. Bogdan vine cu multă energie și dorința de a-și pune amprenta asupra evoluției unui business de anvergură, într-un domeniu extrem de dinamic și de viitor”, a spus Tudor Manea, CEO Group eMAG.

„După mai bine de 20 de ani de experiență în consultanță, am acceptat provocarea de a mă alătura unui campion antreprenorial născut pe plan local cu anvergură regională, înțelegând că nu este o ocazie care trece de multe ori prin viață. Sunt într-o etapă a vieții în care am încă extrem de multă energie, chef să cresc și să învăț și cred în povestea eMAG, care a venit cu o abordare inovatoare în România, schimbând definitiv modul în care facem shopping și intrând în rutina zilnică a oamenilor. Sunt extrem de onorat că pot să contribui mai departe la o poveste de succes românească,” a spus Bogdan Văduva, CFO Group eMAG.

Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Bogdan și-a continuat educația la Harvard Business School, unde a urmat cursuri de leadership development și leadership organizațional. Anterior KPMG, Bogdan a lucrat  la Arthur Andersen, EY și Deloitte.

Despre eMAG 

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.   

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie

  • Comercianții români duc în cele 2 țări 2 milioane de oferte de Black Friday, cu 67% mai multe față de anul trecut
  • Peste 40% dintre ofertele incluse în programul Fulfilment by eMAG care au participat în Black Friday în România vor participa atât în Ungaria cât și în Bulgaria

București, 17 noiembrie 2023. La o săptămână după ce au participat la cel mai mare Black Friday din România, 1.800 de antreprenori români care vând online pe eMAG Marketplace participă astăzi în Black Friday Ungaria și Bulgaria, unde se adresează unei populații de peste 16,5 milioane de locuitori în cele două țări.

Comercianții români au adus de Black Friday în cele două țări 2 milioane de oferte, cu 67% mai multe față de anul trecut.

Cu ajutorul programului Fulfilment by eMAG (FBE) cross-border lansat anul acesta, sellerii pot livra produsele direct din depozitul din România, în Ungaria și Bulgaria, la aceleași costuri. Peste 40% dintre ofertele incluse în programul FBE care au participat în Black Friday în România vor participa atât în Ungaria cât și în Bulgaria. FBE este un serviciu integrat prin care eMAG preia întreaga logistică de la recepție, depozitare, picking, împachetare, livrare, relații cu clienții sau retur, dând astfel sellerilor posibilitatea de a se concentra asupra creșterii business-ului.

„Comercianții români din Marketplace au deja experiența unui Black Friday record și sunt pregătiți cu oferte foarte bune pentru a răspunde oricăror nevoi ale clienților din Ungaria și Bulgaria, pe care aceștia le-au așteptat și pentru care mulți au economisit un an întreg pentru a putea ajunge la cele mai mari reduceri din an. La fel ca în România, șapte din zece oferte sunt la cel mai mic preț din 2023”, a spus Stejara Pircan, Senior VP eMAG.

În România, ediția a 13-a a Black Friday a bătut toate recordurile, vineri, pe 10 noiembrie. Românii au comandat 2,8 milioane de produse de Black Friday, cu 26% mai mult decât anul trecut. Vânzările au atins o valoare de 731 de milioane de lei, cu 87 milioane de lei mai mult față de ediția precedentă.

Datorită investițiilor pe care eMAG le-a făcut în tehnologie și în programe menite să susțină dezvoltarea ecosistemului regional de ecommerce, vânzările celor 53.000 de antreprenori care fac afaceri pe eMAG Marketplace au crescut cu 14% în primele luni ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, oferta de produse listate de ei în această perioadă a crescut cu 31% față anul trecut, contribuind astfel la cele peste 20 milioane de articole disponibile pe platforma eMAG în regiune.

În Ungaria, eMAG a inaugurat recent cel de-al treilea depozit al său, situat la Dunaharaszti, lângă Budapesta in urma unei investiții de 100 de milioane de euro. În ambele țări, clienții eMAG beneficiază de servicii flexibile de livrare la easybox, care în Ungaria a ajuns la 700 de unități, iar în Bulgaria la 327. Atât în Ungaria cât și în Bulgaria eMAG este lider în ecommerce și cea mai mare investiție românească cu  afaceri în cele două țări.

Despre eMAG  

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și aplicația de mobil. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG. accesați about.emag.ro.

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Educație
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Educație

  • Din noul rol, Cosmin Dodoc va alinia echipele celor nouă companii din cadrului Grupului eMAG, formate din peste 10.000 de angajați
  • Cu peste 20 de ani experiență, Cosmin Dodoc a condus în ultimul an departamentul People & Organisation din cadrul eMAG

 

București, 2 noiembrie 2023. Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care toate companiile din portofoliu se află într-o etapă de dezvoltare accelerată. Din noul rol, Cosmin va coordona dezvoltarea echipelor din cele nouă companii ale grupului, care cuprind peste 10.000 de angajați. Printre companiile care fac parte din Grupul eMAG se numără platforma de livrări la domiciliu Tazz, retailerul online de fashion Fashion Days, hipermarketul online Freshful, compania românească de curierat rapid Sameday Delivery sau atelierul de reparații Depanero.

Cu o experiență de peste 20 de ani, Cosmin Dodoc preia noul rol după mai bine de un an în care a ocupat poziția similară la nivelul operațiunilor eMAG. Din noul rol, misiunea sa va fi de a duce mai departe modelul de creștere al echipelor dezvoltat în cadrul eMAG. Astfel, Cosmin va urmări să identifice atuurile din fiecare echipă și modalități de a sprijini colegii în procesele de dezvoltare personală și profesională.

„Cosmin este alături de noi de opt ani, iar în ultimul an, cât a coordonat echipa People la eMAG, ne-a ajutat să creștem implicarea colegilor, să păstrăm un mediu de lucru motivant și eficient și să ne apreciem mai mult. Promovarea lui ne va ajuta, în primul rând, să beneficiem de transferul de know-how la nivelul întregului grup și să aliniem agenda, planurile și procedurile de HR,” a declarat Tudor Manea, CEO Grup eMAG.

„Coordonarea echipelor unui grup de peste 10.000 de oameni înseamnă pentru mine oportunitatea de a învăța și crește zi de zi alături de ei. De când sunt parte din echipa eMAG am cunoscut aproape toate departamentele, iar asta m-a ajutat să înțeleg rolul fiecăruia în complexitatea business-urilor din grup. Obiectivele mele se leagă de împărtășirea experienței pe care am acumulat-o în ultimii 20 de ani și de crearea proiectelor care să ne ajute să ne dezvoltăm împreună, dar și de identificarea oamenilor din interiorul grupului care pot și vor mai mult,” a declarat Cosmin Dodoc, VP People & Organisation eMAG Group.

Cosmin Dodoc are 43 de ani și, înainte de a se alătura eMAG, a lucrat timp de opt ani în roluri de vânzări pentru soluții de HR. Odată cu intrarea în echipa eMAG, s-a implicat în identificarea și promovarea talentelor din grup și a făcut parte din numeroase proiecte de anvergură, precum integrarea Fashion Days sau cea a Extreme Digital în Ungaria, dar și lansarea Freshful, cel mai mare hipermarket online. Cosmin a supervizat echipele de HR Business Partners, recrutare și HR Logistics și, din cel mai recent rol, a coordonat întreaga activitate a echipei People & Organisation din cadrul eMAG. De-a lungul timpului și-a perfecționat cunoștințele la Yale School of Management și Harvard Business School.

Despre eMAG 

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.   

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Sustenabilitate
  • Tehnologie
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Sustenabilitate
  • Tehnologie

  • Vânzările sellerilor din Marketplace pe platforma eMAG.ro au crescut cu 14% în primele opt luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut
  • Programul cross-border a adus sellerilor români care vând în Ungaria și Bulgaria vânzări suplimentare de peste 30%
  • De 2,5 ori mai mulți selleri folosesc Fulfiment by eMAG față de anul trecut
  • Premii în valoare de 320.000 euro pentru campionii eMAG Marketplace

București, 28 septembrie 2023. Investițiile în tehnologie și programe dedicate antreprenorilor pentru dezvoltarea ecosistemului eMAG Marketplace au crescut cu 14% vânzările sellerilor din platformă, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Totodată, oferta de produse listate de selleri în Marketplace a crescut cu 3,9 milioane în această perioadă, adică cu 31% mai mult față de anul trecut. Astfel, clienții au la dispoziție acum peste 16 milioane de produse din oferta eMAG și a sellerilor, cât ar găsi în peste 200 de hipermarket-uri a câte 10.000 de metri pătrați. Acestea sunt câteva dintre concluziile Sellers’ Day, cel mai mare eveniment dedicat celor aproape 40.000 de antreprenori români care fac business pe eMAG Marketplace.

În ultimul an, eMAG a pus la dispoziția sellerilor din Marketplace tehnologia, platforma și programe precum cross-border, Fulfilment by eMAG sau eMAG Genius, care îi ajută să își crească prezența în regiune și să listeze un număr mai mare de produse. Astăzi, numărul antreprenorilor care fac business pe platforma eMAG a ajuns la 53.000 în întreaga regiune.

„Într-un context marcat de incertitudini, ecosistemul eMAG Marketplace nu este doar o soluție la cheie ușor de accesat pentru a vinde online, ci și una care oferă sellerilor posiblitatea de a deveni jucători regionali care se adresează unei populații de peste 35 de milioane de locuitori în România, Bulgaria și Ungaria,” a declarat Stejara Pircan, Senior VP eMAG. 

Programul cross-border a adus sellerilor români care vând în Ungaria și Bulgaria vânzări suplimentare de peste 30%

Programul cross-border le-a adus sellerilor români care vând în Ungaria și Bulgaria vânzări suplimentare de peste 30% în ultimul an. Totodată, datorită tehnologiilor AI adoptate pentru traducerea automată sellerii din program au listat gratuit 7,4 milioane de oferte în Ungaria și Bulgaria anul acesta, de 12 ori mai multe față de anul precedent.

Programul Fulfilment by eMAG (FBE) a atras, la rândul său, de 2,5 ori mai mulți selleri care beneficiază de livrări internaționale din România către Bulgaria și Ungaria. În prezent, numărul acestora se ridică la peste 2.500.

Premii pentru campionii în ecommerce

Cu ocazia evenimentului Sellers’ Day, eMAG a oferit premii în valoare de 320.000 de euro sellerilor care au înregistrat performanțe notabile în ultimul an, pentru următoarele categorii:

Engagement Champion: KARACA FBE

Campaign Strategy Champion: ARYMOB PRODUCT

Advertising Champion: vidaXL

Cross-border Champion: Chrono12

Fulfilment Champion: BLINKY STORE

Genius Champion: GO4FIT

Growth Champion: VEXIO

Exemplary Activity Champion: Zola

Product range expansion Champion: Cărturești

Fast Delivery Champion: Susino România

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Antreprenoriat
  • Companie

  • Bărbații decid în privința cumpărăturilor din categoria electro-IT, auto, băutură și mâncare, iar pentru celelalte produse decizia aparține, în principal,  femeilor
  • Familia Căutărescu, o nouă umbrelă de  comunicare în care fiecare membru al familiei are propriul stil de a căuta și este erou de sitcom

București, 22 septembrie 2023. În contextul în care opt din zece clienți eMAG locuiesc cu un partener, iar jumătate  dintre aceștia au și un copil, eMAG a explorat dinamica rolurilor în familie în ce privește cumpărăturile și a lansat o nouă umbrelă  de comunicare la nivel regional, în România, Ungaria și Bulgaria. Campania este construită în jurul Familiei Căutărescu, o familie în care fiecare personaj reprezintă o tipologie de consumator și își urmărește propriul interes când vine vorba despre shopping.

Așa au apărut: Bebe #CautatorulChibzuit, Flori #CautatorulOrganizat, Relu #CautatorulMereuInPriza, Anton #CautatorulDeAltceva, Ema #CautatorulDeNou, David #CautatorulSuperSmart.

„Fiecare dintre noi avem nevoi și roluri diferite în familie, iar datele noastre arată că fiecare membru are un comportament specific. La fel stau lucrurile și în Familia Căutărescu, cu ajutorul căreia ne propunem să comunicăm într-un mod simplu și ușor de povestit mai departe despre serviciile și ofertele pe care le punem la dispoziția clienților noștri. Ancorată în sloganul de brand lansat acum mai bine de un an, noua campanie de comunicare portretizează prin intermediul unor situații de viață interpretate cu umor felul în care shoppingul online pătrunde din ce în ce mai mult în obiceiurile de zi cu zi ale familiilor”, a declarat Irina Pencea, General Manager eMAG România.

Familiile își planifică viața cu liste organizate și aleg împreună cărți, muzică și hrană pentru animale

Potrivit unui studiu efectuat în rândul clienților eMAG în perioada 17-29 august 2023, în majoritatea familiilor (65%), bărbații au cel mai mare aport la bugetul familiei, dar cele mai multe decizii de cumpărare sunt luate de femei.

Mai bine de jumătate dintre familii  au o abordare bine organizată, cu liste de cumpărături și își planifică  produsele pe care doresc să le achiziționeze.

Potrivit studiului eMAG, bărbații au venituri mai mari, însă partenerele sunt cele care preiau responsabilitatea cumpărăturilor obișnuite. Astfel, femeile aleg produsele de curățenie, obiectele de mobilier, articolele vestimentare și accesoriile, dar și produsele de igienă sau produsele dermato-cosmetice. Bărbații însă se implică mai mult în alegerea cumpărăturilor din categoria electro-IT & auto, băutură și mâncare, accesorii și echipamente sportive.

În același timp, studiul arată că bărbații preferă opțiunile mai comode și caută mereu cea mai simplă metodă pentru a achiziționa un produs. Pe de altă parte, femeile sunt atente să aleagă și cel mai bun preț, astfel că urmăresc promoții și oferte.

În Familia Căutărescu, Flori este stâlpul casei, tipul mamei organizate care umblă cu listuțe de cumpărături și este atentă la prețuri și oferte, însă din când în când se răsfață cu câte ceva pentru ea, pe când soțul ei, Relu s-a documentat cu ajutorul review-urilor și știe tot ce mișcă în online.

Copiii sunt cei care știu mereu unde să găsească informații despre produse și stau cu ochii pe noutățile din tehnologie, potrivit studiului eMAG, iar David, băiatul din Familia Căutărescu, este geniul familiei, pasionat de jocuri de construcții, de roboți și știință. Alături de el, Ema, sora lui, este în perioada preadolescenței, deci caută în permanență noutăți și încearcă să obțină ce o interesează de la ceilalți membri ai familiei.

În jurul familiei de bază gravitează bunicul Bebe, care joacă rolul căutătorului chibzuit și atent la economii, însă căruia îi place să pară cool și să țină pasul cu tehnologia. Alături de el, unchiulAnton, bufonul familiei, face cumpărături impulsiv și pare mereu pe punctul de a da lovitura cu idei noi de proiecte și business.

Alături de echipa de marketing eMAG, campania creativă a fost realizată de Jam Session Agency, în colaborare cu ABATOR, FAMILY FILM și regizorul Radu Munteanu.

Despre eMAG 

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și aplicația de mobil. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG. accesați about.emag.ro.

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Educație
  • Tehnologie
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Educație
  • Tehnologie

  • Românii, bulgarii și ungurii au preferințe de lectură similare: cărțile de beletristică, pentru copii și de dezvoltare personală sunt în topul preferințelor
  • Creșterea vânzărilor de carte este de aproximativ 20% de la an la an în România, 70% în Bulgaria și de 40% în Ungaria

București, 9 august 2023. Clienții eMAG au plasat mai multe comenzi de carte în prima jumătate a anului în cele trei țări unde compania este prezentă - România, Bulgaria, Ungaria. Astfel creșterea este de aproximativ 20% de la an la an în România, 70% în Bulgaria și de 40% în Ungaria.

Cu o ofertă de carte în continuă evoluție, care numără peste 550.000 de titluri disponibile pe platformă în cele trei țări, clienții eMAG au la îndemână una dintre cele mai mari librării de pe piață. Varietatea mare de titluri este susținută și de către sellerii care vând prin intermediul Marketplace, care au înregistrat vânzări de carte cu peste 40% mai mari de la an la an. În topul celor mai vândute categorii de cărți comandate de către clienții români, bulgari și unguri ai platformei se regăsesc cărțile de beletristică, urmate de cărțile pentru copii, cele de dezvoltare personală, spiritualitate și psihologie sau biografii și memorii.

„Gama extinsă cu ajutorul sellerilor din Marketplace a atras tot mai mulți clienți pe platforma eMAG, care găsesc aici una dintre cele mai mari librării online din regiune. Vedem multe similitudini între clienții din cele trei țări atât la nivel de sezonalitate cât și în ce privește categoriile din care comandă, ceea ce ne ajută foarte mult în a structura oferte cât mai bune, pe baza preferințelor lor,” a declarat Stejara Pircan, senior VP eMAG.

Publicul cu cel mai mare consum de carte de pe platforma eMAG este preponderent feminin (60%), iar categoria de vârstă care consumă cel mai mult cartea din online de pe eMAG este cuprinsă în intervalul 35-44 ani. Cumpărătorul de carte eMAG are preponderent studii superioare (47%) și venituri cuprinse între 3.500 - 5.000 lei. Plata cu cardul este preferată de 50% dintre clienții din Ungaria, de 60% în Bulgaria, iar în România se apropie de 70%.

Top vânzări de carte pe eMAG România în 2022

  1. Banii în mișcare. Prosperitatea în 10 pași, Iancu Guda
  2. Țigan țăndări, Valeriu Nicolae
  3. Inocenții, Ioana Pârvulescu
  4. Arta de a te iubi, Cristian Stan
  5. Dumbrava minunată, Mihail Sadoveanu
  6. Te iubesc, orice-ai face!, Ioana Chicet-Macoveiciuc “Prințesa Urbană”
  7. Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor, Dr Alexandru Ciurea
  8. Putea să fie altcumva, Daniel Morar
  9. Inteligența materiei, ediție aniversară, Dumitru Constantin Dulcan
  10. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Camil Petrescu

Despre eMAG 

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și aplicația de mobil. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG. accesați about.emag.ro.

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Educație
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Educație

București, 17 iulie 2023. Programul de dezvoltare accelerată în carieră Upgrade, inițiat de eMAG pentru a susține angajații să se adapteze la nevoile actuale ale organizației, a fost parcurs de 186 de colegi din 525 înscriși în cele trei ediții în care s-a desfășurat până acum. Dintre aceștia, aproximativ 70 au dobândit un rol nou, iar o parte dintre ei au schimbat chiar departamentul din care fac parte, migrând în alte roluri, din echipele de relații cu clienții către cele de tehnologie, comerciale sau financiare.  

De asemenea, 34% dintre participanții din primele trei ediții ale programului s-au pregătit pentru roluri în tehnologie, 26% pentru departamentul People & Organisation, 15% pentru marketing și 9% pentru o carieră comercială.  

În doi ani, toți participanții au trecut prin trei module de învățare complexe: modulul de consiliere în carieră cu 720 de sesiuni de career coaching individuale sau de grup, modulul competențe tehnice – cu peste 3.500 de ore de învățare în cursuri și ateliere dedicate, 1.148 de întâlniri de mentorat cu specialiști din cadrul organizației pe diverse roluri, iar în ultimul modul au parcurs peste 90 de cursuri în care au trecut prin sesiuni de dezvoltare a unor competențe transversale ce îi vor ajuta pentru rolurile viitoare.   

Dacă până acum Upgrade era destinat tinerilor aflați la început de carieră, începând cu cea de-a patra ediție, care a debutat în luna mai a acestui an, programul se adresează și colegilor din eMAG cu experiență care astfel se pot pregăti pentru roluri cu mai multă responsabilitate și care își doresc o schimbare în carieră, fie în domeniul lor de activitate, fie în alt domeniu sau departament. 

„Încurajați de rezultatele foarte bune înregistrate de colegii noștri aflați la început de carieră, odată cu lansarea celei de-a patra ediții, programul Upgrade a devenit mai flexibil, potrivit cu nevoile și gradul de maturitate la care a ajuns organizația, dar și cu dorința noastră de a oferi oamenilor posibilitatea de a se forma continuu. Prin acest program le oferim colegilor noștri ocazia să își dezvolte abilități noi, dar și să primească noi provocări. Ne dorim să stimulăm mobilitatea internă, chiar și între departamente diferite, și să ne asigurăm că fiecare dintre colegii noștri are un rol adaptat dorințelor, aspirațiilor și abilităților pe care le are,” a declarat Cosmin Dodoc, VP People & Organization eMAG. 

Fiecare ediție Upgrade durează, în medie, zece luni și cuprinde module precum: consiliere în carieră– de grup și individuală, sesiuni de mentorat și cursuri pentru dezvoltarea competențelor tehnice, dar și workshop-uri dedicate dezvoltării competențelor viitorului, precum management de proiect, abilitatea de a identifica și implementa soluții pentru probleme, self-leadership, vorbit în public sau gândire critică.  

eMAG investește constant în creșterea echipei și a dezvoltat de-a lungul timpului Academii de People Management sau dedicate departamentelor, programe pentru avansarea în carieră a noii generații de lideri precum Future25 și Upgrade sau inițiative dedicate seniorilor din companie precum Grow Talent, programe de executive development realizate în parteneriat cu universități precum Harvard, MIT sau London School of Economics. 

Despre eMAG   

 
Înființat în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria, cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, verificarea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă fiind doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro. 

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie

  • Top exporturi ale sellerilor români care vând pe Marketplace-ul regional eMAG în Ungaria și Bulgaria: electro-IT, home & deco, consumabile, jucării, auto, fashion și sport
  • În prima lună de la lansarea Fulfilment by eMAG cross-border, un sfert dintre sellerii înscriși s-au extins în Bulgaria și Ungaria

București, 4 iulie 2023. Cei 5.000 de antreprenori români activi în programul cross-border eMAG Marketplace au realizat exporturi de peste 5 milioane de produse în Ungaria, iar în Bulgaria 3,3 milioane în prima jumătate a acestui an. Jumătate dintre aceștia sunt prezenți în toate cele trei țări din regiune - în România, Ungaria și Bulgaria.

Extinderea rapidă a ofertei de produse în cele două țări a fost accelerată datorită programului Fulfilment by eMAG (FBE) cross-border lansat recent, prin intermediul căruia sellerii pot livra produsele direct din depozitul din România, în Ungaria și Bulgaria, la aceleași costuri. În numai o lună din momentul lansării, un sfert dintre sellerii care erau înscriși în program s-au extins atât în Ungaria cât și în Bulgaria și au intrat în cele două țări.

Sellerii români care sunt activi cross-border vând preponderent produse din categoriile electro-IT, home & deco, produse DIY, consumabile, jucării, auto, fashion și sport. În Ungaria, la fel ca în România, peste 50% dintre produsele exportate de selleri sunt comandate cu livrare la easybox.

„Programul nostru cross-border poate deschide rapid o nouă piață pentru orice seller român din Marketplace, iar cu FBE cross-border au soluția prin care își pot exporta produsele într-un mod mai avantajos decât cu orice soluție proprie de depozitare și gestionare a stocurilor internaționale. Un antreprenor român care vrea să se dezvolte în regiune ar trebui să investească în cel puțin nouă tipuri de operațiuni suplimentare activității curente pentru a putea vinde la nivel regional: de la costurile cu tehnologia de management a stocurilor și soluțiile de curierat, până la cele legate de riscurile valutare, de traduceri sau de resursele umane necesare vânzării în alte țări, acum aceste operațiuni sunt gestionate toate prin intermediul soluției noastre cross-border. Faptul că un sfert dintre sellerii care foloseau local FBE și-au listat local produse și în Ungaria și Bulgaria în prima lună de la extinderea cross-border internațional ne arată că soluția este utilă, iar beneficiile sale sunt clare pentru antreprenorii din Marketplace,” a spus Stejara Pircan, senior VP eMAG.

Produsele listate de sellerii români în eMAG Ungaria și Bulgaria beneficiază de traducerea în cele două limbi, fără costuri suplimentare, dar și de conversia automată a prețurilor în monedele locale. Mai mult, stocurile pentru toate țările în care sunt activi sunt ușor de gestionat, prin sincronizare automată.

Prin FBE cross-border, eMAG se ocupă de toată logistica, de la recepție, depozitare, picking, împachetare, livrare, relații cu clienții sau retur.

Despre eMAG 

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și aplicația de mobil. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG. accesați about.emag.ro.

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie
  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Tehnologie

  • 5.000 de selleri români vând în regiune prin programul cross-border către o populație de peste 35 de milioane de oameni din trei țări: România, Ungaria și Bulgaria
  • Investiții în tehnologie și logistică de 25 milioane de lei în 2023 pentru susținerea sellerilor care vând cross-border
  • 5 milioane de produse beneficiază de traducere cu ajutorul tehnologiei bazate pe AI

București, 20 iunie 2023. Antreprenorii români din programul cross-border eMAG Marketplace care vând în trei țări- România, Ungaria și Bulgaria- au înregistrat vânzări suplimentare de 40% în prima jumătate a acestui an pentru produsele activate în aceste țări, în plus față de vânzările realizate pentru aceste produse doar în România.

“Investim permanent pentru a îi susține pe antreprenorii români și a le oferi încrederea că produsele lor pot ajunge în casele a peste 35 milioane de oameni din cele trei țări. Cu ajutorul tehnologiei de care azi dispunem și a investițiilor uriașe în infrastructură din ultimii doi ani, punem la dispozitia acestora programe care să îi ajute să își dezvolte afacerea în intreaga regiune, fie că vorbim de opțiuni de creștere a vizibilității, sisteme de logistică integrată sau opțiuni avantajoase de livrare. Creșterea accelerată a celor 5.000 de antreprenori români prezenți pe eMAG Marketplace arată că acesta este cel mai simplu mod de a te dezvolta și o inspirație pentru orice business, în oricare etapă s-ar afla”, a spus Stejara Pircan, senior VP eMAG.

Programul cross-border: traducere pentru 5 milioane de produse cu ajutorul AI și sincronizare fără costuri a stocurilor și prețurilor

Lansat în urmă cu aproape doi ani, programul cross-border, care facilitează accesul sellerilor pe piețele vecine din Ungaria și Bulgaria, a fost îmbunătățit constant cu noi funcționalități. Traducerea în alte două limbi pentru produsele care urmează să fie vândute pe altă piață decât cea de origine, fără costuri suplimentare, este una dintre acestea. În ultimul an, cu ajutorul tehnologiei și a inteligenței artificiale, 5 milioane de produse au beneficiat de traducere mai rapidă prin programul regional cross-border. Pe lângă traducere, produsele listate de selleri beneficiază și de conversia automată a prețurilor în monedele locale, precum si de opțiuni de sincronizare a stocurilor și prețurilor între platforme.

Investiții de 25 milioane de lei anul acesta pentru susținerea sellerilor care vând regional în trei țări

Anul acesta, investițiile eMAG în susținerea sellerilor care vând cross-border se ridică la 25 milioane de lei și sunt direcționate în special în livrare. Aceste investiții se înscriu planului eMAG pe termen lung de ajuta sellerii să se dezvolte în regiune și de a răspunde noilor obiceiuri de shopping ale oamenilor care preferă livrarea flexibilă.

Totodată, începând din această primăvară, eMAG a dezvoltat programul Fulfilment by eMAG (FBE) cross-border, dând astfel sellerilor posibilitatea de a livra direct din depozitul din România, în Ungaria și Bulgaria, la aceleași costuri. eMAG se ocupă de toată logistica, de la recepție, depozitare, picking, împachetare, livrare, relații cu clienții sau retur prin intermediul serviciului FBE. Numărul de produse incluse în programul FBE a crescut în ultimul an cu peste 45%, iar articolele eligibile sunt incluse și în programul Genius cu livrare rapidă și oferte exclusive.

Despre eMAG 

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și aplicația de mobil. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG. accesați about.emag.ro.