- Companie
- Companie
Programul le oferă celor 85 de participanți din echipa eMAG acces la trei programe de business, inovație și strategie de la Harvard Business School și London School of Economics
eMAG continuă să investească în dezvoltarea profesională a managerilor din organizație. Prin programul Grow Talent, în care compania investește 300.000 de euro, 85 de lideri și viitori lideri din eMAG au acces la trei programe de business organizate de Harvard Business School și London School of Economics, care se vor derula până la finalul acestui an.
„Cred că toți colegii mei știu că la eMAG apreciem foarte mult învățarea continuă, indiferent de momentul în care ești în carieră, iar noi avem constant acces la cursuri și programe de dezvoltare potrivite pentru fiecare rol în parte. Programele organizate de Harvard Business School și London School of Economics sunt adaptate nevoilor de dezvoltare pe care le au managerii seniori de la eMAG și îi ajută să-și structureze și mai bine cunoștințele pe care le dobândesc zi de zi în proiectele inovatoare și complexe din organizație”, a declarat Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG.
Cei 85 de manageri care au intrat în program își vor dezvolta competențele de gândire strategică, strategie comercială, financiară și operațională urmând trei cursuri intensive furnizate de Harvard Business School și London School of Economics.
Pe lângă cele trei programe, echipa de executive management va participa la sfârșitul acestui an, cât și la începutul anului viitor, la diverse programe organizate de universități de prestigiu precum IMD, MIT, Wharton sau Harvard.
eMAG investește constant în creșterea echipei și a dezvoltat, de-a lungul timpului, Academii de Business, Marketplace & People, programe de dezvoltare a noii generații de lideri precum Future25 sau Upgrade, programul de dezvoltare a oamenilor aflați la începutul carierei sau programe de executive development, în parteneriat cu universități precum Harvard, MIT sau London School of Economics, cum este și Grow Talent.
Despre eMAG
Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al comerțului electronic din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. De 20 de ani, compania investește constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani.
Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul premium Genius, prin care clienții beneficiază de livrare gratuită și rapidă, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit și aplicația de mobil.