• Companie
  • Educație
  • Sustenabilitate
  • Companie
  • Educație
  • Sustenabilitate

Părinții și profesorii au un rol central în privința educației copiilor

  • 4.300 de elevi din peste 90 de centre after school din țară, alcătuiesc, de zece ani, o comunitate de învățare creată de Fundația Nouă ne pasă și susținută de clienții eMAG 

București, 18 mai 2023. Într-o perioadă în care abandonul școlar a atins cote alarmante, pe fondul provocărilor generate de pandemia COVID-19 și de sărăcie, clienții eMAG consideră că educația este cel mai important factor care poate contribui la progresul țării, iar părinții și profesorii au un rol central în privința educației copiilor, potrivit unui sondaj realizat în perioada 20-26 aprilie.

 „În mediul rural, resursele sunt și mai limitate, iar sărăcia este un factor care frânează, de multe ori, potențialul multor copii. Majoritatea elevilor care vin la centrele after school ale Fundației Nouă ne pasă provin din grupuri sociale dezavantajate, iar părinții lor nu reușesc să le ofere sprijinul de care au nevoie, fiind preocupați de grija zilei de mâine. La centrele Nouă Ne Pasă copiii primesc o masă caldă și sunt implicați în diferite activități care au un ritm adaptat nevoilor lor, menite să îi ajute să recupereze materia și să le ofere motivația de care au nevoie pentru a continua școală,” a spus Tudor Vlad, Președinte Fundația Nouă ne pasă. 

„Clienții noștri sunt preocupați de direcția în care ne îndreptăm și de viitorul economic al țării și împărtășesc convingerea comună potrivit căreia educația este un factor esențial pentru progres. Ei sunt cei care susțin an de an programele de prevenire a abandonului școlar derulate de Fundația Nouă ne pasă și sunt alături de cei peste 640 de profesori din Clasa care nu se lasă, pe care îi susțin cu donații menite să ajute la înființarea de centre de educație remedială de tip after school. Vrem să le mulțumim pentru efortul lor constant și îi invităm alături de noi pe toți cei cărora le pasă,” a spus Irina Pencea, general manager eMAG România.    

Prin donațiile clienților eMAG, peste 4.300 de elevi au participat la peste 80.000 de ore de educație remedială în cei zece ani de existență ai programului Nouă ne pasă, într-unul dintre cele 90 de centre de tip after school. Aceste ore au fost susținute de 640 de profesori bine pregătiți, care au avut acces la resurse suplimentare pentru a le oferi elevilor sprijinul necesar, adaptat la ritmul lor de studiu. Toți elevii care au frecventat centrele after school în anul școlar 2022-2023 au promovat anul școlar și au avut mai puține absențe decât în anul anterior.  

Elevii aflați în pericol de abandon școlar au în continuare nevoie de sprijin, iar toți cei care vor să le dea o mână de ajutor pot să contribuie cu o donație direct din aplicație, atunci când achiziționează un produs, sau din site, https://www.emag.ro/lps/nouanepasa, de unde pot afla mai multe informații despre Clasa care nu se lasă.  

Clasa care nu se lasă face parte din platforma de sustenabilitate eMAG „Responsabilitatea noastră nu se oprește niciodată” și reprezintă și un omagiu adus profesorilor din programele de recuperare „Nouă ne pasă” dezvoltate de Fundația Nouă ne pasă, care îi învață pe copii că cea mai importantă lecție este aceea de a nu renunța.  

Despre eMAG   

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.  

  • Companie
  • Tehnologie
  • Companie
  • Tehnologie

  • Peste 40% mai multe creme de protecție solară și cu 33% mai multe grătare decât anul trecut

București 28 aprilie 2023. Vremea schimbătoare din ultimele zile nu i-a descurajat pe clienții eMAG să se pregătească pentru weekendul prelungit de 1 Mai cumpărând grătare, creme de protecție solară și accesorii pentru terasă și grădină, dar și produse pentru activități în aer liber.

Astfel, în ultima săptămână, ei au comandat cu peste 40% mai multe creme de protecție solară și cu 33% mai multe grătare decât în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, oamenii se pregătesc să de  amenajarea spațiului exterior, astfel că numărul de comenzi de accesorii pentru terasă și grădină a înregistrat o creștere cu 10% față de anul trecut. Printre cele mai căutate produse sunt pietrele decorative, fântânile arteziene, suporturile pentru plante și bordurile pentru grădină.

„Minivacanța de 1 Mai reprezintă și debutul pregătirilor pentru sezonul cald și pentru mai mult timp petrecut aer liber. Acest aspect este relevat și de vânzările crescute, în ultimele zile, atât pentru articole pentru grădinărit, cât și activități în natură și pentru activități sportive. De la an la an, tot mai mulți oameni descoperă că pot găsi cu ușurință, pe eMAG, produse pentru toate nevoile si pentru toate momentele din viața lor”, a spus Irina Pencea, General Manager eMAG România.

Anul acesta, cele mai căutate grătare sunt cele pe lemn sau pe cărbune, iar cele mai multe comenzi au fost plasate din București, Ilfov, Cluj, Timiș, Iași, Constanța și Prahova. Cea mai mare investiție într-un grătar de grădină a fost făcută de un client din Timișoara, care a plătit peste 15.000 de lei pentru un produs confecționat din material refractar și dotat cu ustensile de grătar și grill de inox.

Zile active pe bicicletă și activități outdoor

Pentru mulți, zilele libere sunt și prilej de mai multă mișcare, iar acest lucru se reflectă în vânzările de accesorii pentru biciclete sau echipamente și încălțăminte sport cu o săptămână înainte de Ziua Muncii. Astfel, vânzările pentru lanțurile de bicicletă s-au dublat, cererea pentru suporturile de depozitare pentru biciclete a crescut cu 98%, iar vânzările pentru schimbătoarele de viteză cu 73%. Bicicletele pentru copii sunt căutate, și ele, înregistrând vânzări în creștere cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Despre eMAG 

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro

  • Companie
  • Tehnologie
  • Companie
  • Tehnologie

  • Utilizatorii Genius au economisit 140 de milioane de lei de la extinderea abonamentului în cele patru aplicații de ecommerce
  • Clienții care au economisit cel mai mult cu Genius în patru aplicații provin din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov

București, 19 aprilie 2023. Clienții Genius au de acum acces în timp real, direct în contul lor de client, la informații legate de economiile pe care le fac în cele patru aplicații de ecommerce- eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful. Astfel, utilizatorii pot vedea cât economisesc în fiecare dintre cele patru aplicații, dar și cât reprezintă economiile cu livrarea gratuită sau cele rezultate din oferte exclusive de care beneficiază cu Genius.

„De la introducerea în patru aplicații, clienții Genius au fost foarte activi, comandând orice, de la cumpărăturile zilnice până la articole fashion sau mâncare de la restaurantele favorite, cu ajutorul abonamentului anual sau lunar, și profitând de livrarea gratuită și ofertele exclusive. În tot acest timp utilizatorii Genius au făcut economii considerabile, iar acum sunt vizibile și în contul lor și credem că acest lucru îi va ajuta să observe și mai ușor beneficiile și să își planifice mai bine bugetele. Până acum, un sfert dintre clienții care au un abonament activ Genius au comandat produse din cel puțin două dintre cele patru aplicații diferite de shopping,” a spus Andrei Șercanean, VP ecommerce services eMAG România.

Un client activ în toate cele patru aplicații plasează, în medie, 15 comenzi pe lună și economisește 147 de lei din transport gratuit și oferte exclusive. Un astfel de client Genius plasează într-o lună șase comenzi pe eMAG, patru comenzi pe Tazz, trei comenzi pe Freshful și două comenzi pe Fashion Days. De la extinderea în patru aplicații, în vara anului trecut, clienții Genius au economisit, în total, peste 140 de milioane de lei.

Din punct de vedere geografic, clienții care au economisit cel mai mult cu Genius în patru aplicații în această perioadă se află în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov.

În luna aprilie, clienții beneficiază de următoarele oferte exclusive:

  • Până la 20% reducere la comenzile plasate pe eMAG la articole vestimentare și produse din categoria consumabile;
  • Până la 30% reducere la comenzile plasate pe Tazz, la o selecție de restaurante și magazine partenere;
  • Până la 30% reducere la comenzile plasate pe Fashion Days pentru o selecție de articole vestimentare de la branduri premium;
  • 20% reducere la o selecție de produse și un coș gratuit cu produse în valoare de 100 de lei oferit la prima comandă efectuată pe Freshful, primul hipermarket 100% online.

eMAG a extins serviciul Genius în patru aplicații în vara anului trecut, menținând costul neschimbat al abonamentului, de 99 de lei. De asemenea de la începutul acestui an, abonamentul este disponibil și lunar, cu aceleași beneficii ca cel anual, în patru aplicații de ecommerce, la preț de 19,90 de lei.

Multe informații despre Genius puteți afla aici.  

Despre eMAG 

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.   

  • Companie
  • Tehnologie
  • Companie
  • Tehnologie

  • Românii păstrează tradițiile și obiceiurile de Paște și pun pe lista de cumpărături haine, accesorii textile de bucătărie, produse de curățenie și jucării, dar și electrocasnice inteligente 
  • Clienții alocă, în medie, aproximativ 170 de lei pentru haine și 240 de lei pentru încălțăminte

București, 12 aprilie 2023. Clienții eMAG încep pregătirile pentru Paște cu aproximativ două săptămâni înainte și pun în coșul de cumpărături haine, electrocasnice mici, pachete cadou și jucării. În medie, ei alocă aproximativ 170 de lei pentru haine și 240 de lei pentru încălțăminte.

Astfel, în această perioadă, comenzile de articole vestimentare pentru copii cresc cu 20% față de o perioadă obișnuită. Totodată, clienții comandă cu 42% mai multe jucării înainte de Paște față de o perioadă obișnuită din an și adaugă în coș, în special, păpuși și accesorii, iepurași de pluș sau mașinuțe cu telecomandă. De asemenea, clienții care vor să fie siguri că aleg cadoul potrivit optează pentru „Cardul cu milioane de idei”.

„Fie că planifică să petreacă Paștele în familie sau pleacă în vacanță, românii își pot dedica timpul celor dragi, cumpărând online și evitând astfel statul în trafic și drumurile la magazin. Pe lângă produse pentru curățenia casei sau haine și jucării pentru copii, ei caută soluții și produse inteligente de curățenie sau pentru pregătirea mesei, care să îi ajute ca, pe lângă timpul câștigat alături de cei dragi, să facă și economii, profitând de ofertele foarte bune,” a spus Irina Pencea, general manager eMAG România.  „Și de Paște, clienții Genius beneficiază de livrare gratuită și oferte speciale în patru platforme de ecommerce- eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful – și pot invita, gratuit, un alt membru al familiei cu care să împartă beneficiile contului, fără costuri suplimentare. De asemenea, pentru a resimți cât mai puțin impactul cheltuielilor din această perioadă asupra bugetului familiei, clienții pot achita comenzile în tranșe, direct din contul eMAG/ My Wallet”.

Pe lângă articole vestimentare, clienții eMAG au salvat în listele de Favorite și accesorii precum șepci, pălării, rucsacuri și genți, care beneficiază de oferte speciale în această perioadă în care mulți oameni pleacă în vacanță sau se pregătesc pentru sezonul cald. Clienții eMAG au pus la Favorite înainte de Paște și electrocasnice mici - feliatoare, mașini de tocat carne și roboți de bucătărie, cuptoare electrice, mixere, fiare de călcat și aparate de cafea, aspiratoare robot sau aspiratoare de curățat geamurile, necesare pentru curățenia tradițională de primăvară și pentru mesele pregătite acasă, pentru a sărbători alături de familie.

Despre eMAG 

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în 4 aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.    

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Antreprenoriat
  • Companie

București, 27 martie 2023. După trei ani de investiții substanțiale în tehnologie și infrastructură pentru servicii, precum și în creșterea gamei de produse cu ajutorul comercianților din Marketplace,  eMAG  o numește pe Irina Pencea în rolul de General Manager eMAG România. Din noul rol, Irina Pencea se va concentra asupra traducerii acestor investiții în beneficii pentru clienți, care duc la creșterea adopției eMAG ca platformă universală de shopping. 

„Această mutare vine din faptul că România, teritoriul unde avem și cea mai mare parte a business-ului, continuă să aibă un potențial mare de creștere a comerțului online, de aceea noi dorim să ne concentrăm și mai mult pe crearea de sinergii între investițiile pe care le-am făcut în ultimii ani în gama de produse, tehnologie, servicii și infrastructură, care să aducă beneficii mai mari clienților. După doi ani în care am avut roluri multiple, fiind atât CEO al Grupului, cât și General Manager pentru eMAG România, i-am propus Irinei acest rol datorită competenței în marketing și experienței în antreprenoriat, cu mandatul de a aduce mai mulți clienți care să cumpere mai des de la eMAG și să fie mai fericiți cu alegerea lor”, a declarat Tudor Manea, Grup CEO eMAG.   

Din poziția de Grup CEO, Tudor Manea va continua să coordoneze dezvoltarea întregului grup de companii eMAG în regiune.  

„După mulți ani de antreprenoriat în marketing, acum aproape un an m-am alăturat eMAG și echipei care a construit cel mai puternic business de ecommerce din regiune, pentru a contribui la consolidarea imaginii brandului. Astăzi, mă bucur să accept această nouă provocare de a  defini și pune în practică, alături de echipă, noi modele de creștere în jurului nevoilor clientului, care a trecut prin multe transformări în ultimii ani - pandemie, război la granițe, inflație – si are mai mult discernământ în a alege soluția de shopping care să îi ofere atât o gamă largă de produse, cât și prețuri cât mai bune și servicii care îi simplifice experiența de cumpărare. Este rolul nostru de lider al comerțului online în România să popularizăm soluția de shopping cu cel mai mare grad de adaptabilitate pentru orice context”, a spus Irina Pencea, noul General Manager eMAG România.  

Irina Pencea are o pregătire academică în marketing și și-a început cariera în comunicare acum 24 de ani. De atunci, ca antreprenor, a pus bazele unora dintre agențiile independente de publicitate de succes din România și a contribuit la construcția mai multor branduri de succes din industrii precum banking şi ecommerce, telecom, retail sau energie.  

Sub coordonarea sa, eMAG a lansat anul trecut o nouă viziune de brand pentru întreaga regiune în care este prezent (România, Ungaria, Bulgaria), prin care își propune să pună la dispoziția oamenilor instrumentele necesare pentru a facilita progresul la nivel individual, dar și al societății, exprimat prin sloganul de brand „Căutarea nu se oprește niciodată”.   

Despre eMAG   

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în 4 aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.     

  • Antreprenoriat
  • Companie
  • Antreprenoriat
  • Companie

  • Investiții de peste 3 milioane de euro în ultimul an în tehnologie în programul Fulfilment by eMAG (FBE) 
  • Sellerii din programul FBE cross-border nu plătesc costuri suplimentare pentru livrările în Ungaria și Bulgaria  
  • Începând cu luna mai, clienții care comandă produse din programul FBE din depozitul eMAG vor primi comanda într-un singur colet,  indiferent că este plasată la eMAG sau la un seller FBE 

București, 23 martie 2023. eMAG anunță lansarea programului Fulfilment by eMAG (FBE) cross-border, prin care va livra comenzile sellerilor din eMAG Marketplace și pe piețele din Ungaria și Bulgaria, fără ca aceștia să suporte costuri suplimentare, începând din luna mai a acestui an. Astfel antreprenorii români au posibilitatea de a ajunge mai ușor pe cele două piețe vecine și de le pune la dispoziție celor peste 9 milioane de clienți eMAG din cele trei țări produsele lor. Totodată clienții care primesc produsele livrate din depozitul din România înscrise în programul FBE vor primi comanda într-un singur colet, indiferent că este plasată de la eMAG sau de la un seller FBE. 

FBE este un serviciu integrat care îi degrevează pe antreprenori de întreaga logistică a procesului de vânzare, permițându-le să se concentreze pe creșterea afacerii. eMAG preia întregul proces, de la recepție, depozitare, picking, împachetare, livrare, relații cu clienții sau retur prin intermediul serviciului FBE. 

„Chiar și în perioade marcate de provocări precum cea pe care o traversăm există soluții de creștere, iar FBE este o astfel de soluție pentru toți antreprenorii aflați în căutarea de noi oportunități. Prin extinderea programului FBE și dincolo de granițele țării, le oferim antreprenorilor români de pe platforma eMAG Marketplace posibilitatea de a ajunge la clienții de pe piețele din Ungaria și Bulgaria mult mai rapid și mai simplu, fără investiții suplimentare în logistică. Venim după o perioadă în care am investit foarte mult în tehnologie și logistică pentru FBE, astfel încât să le putem oferi sellerilor o soluție simplă și fără costuri suplimentare de a vinde în afara granițelor. Totodată, răspundem dorinței clienților de a își primi comanda într-o singură livrare, indiferent că produsele sunt vândute de un seller FBE sau de către eMAG,” a declarat Stejara Pircan, Senior VP eMAG. 

Programul FBE face parte dintr-un plan amplu de investiții în logistică și tehnologie, care se ridică la peste 100 de milioane de euro. În comuna Joița, județul Giurgiu, eMAG operează două hub-uri logistice care se întind pe o suprafață totală de 250.000 de mp, având o capacitate de depozitare de 15 milioane de produse. Anul trecut, eMAG a investit 43 de milioane de euro în tehnologie și roboți de ultimă generație care permit o capacitate de procesare de patru ori mai mare a comenzilor. Investițiile în tehnologie pentru FBE s-au ridicat doar anul trecut la 3 milioane de euro. 

Numărul de produse incluse în programul FBE a crescut în ultimul an cu peste 45%, iar articolele eligibile sunt incluse și în programul Genius cu livrare rapidă și oferte exclusive. Toate comenzile Genius plasate până la ora 23:00 beneficiază de livrare a doua zi, iar 95% dintre comenzile Genius sunt ridicate din depozit în aceeași zi în care a fost plasată comanda.   

În prezent, ecosistemul eMAG numără 54.000 de comercianți în România, Ungaria și Bulgaria, față de 42.000 câți număra anul trecut. 

Despre eMAG  

Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în 4 aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.    

   

  • Companie
  • Tehnologie
  • Companie
  • Tehnologie

  • Peste 300.000 de produse din oferta eMAG și a sellerilor din Marketplace au eticheta Super Preț, la fel de multe cât ar găzdui patru hipermarketuri de 10.000 de metri pătrați  
  • De la mobilier pentru casă și grădină până la produse pentru îngrijire personală sau jucării, eticheta Super Preț acoperă toate categoriile de produse de care au nevoie românii în fiecare săptămână 
  • Peste 90% din ofertele cu eticheta Super Preț provin de la sellerii din Marketplace, care astfel au acces la un instrument cu ajutorul căruia își pot promova ofertele, în beneficiul clienților 

București, 16 martie 2023. Preocuparea sporită a clienților de a ține în frâu cheltuielile casei  într-o perioadă cu inflație și facturi mari îi determină să caute și să compare prețuri de la mai multe magazine, în funcție de care aleg produsul la prețul cel mai bun. Pe eMAG, prețul competitiv este marcat cu eticheta Super Preț. Această etichetă este afișată la peste 300.000 de produse din toate grupele de nevoi, provenind atât din oferta eMAG cât și a sellerilor din eMAG Marketplace. 

Eticheta Super Preț este acordată pe baza unui algoritm automat de comparare a prețurilor prin care sunt scanate ofertele online de la mai mulți comercianți relevanți pentru fiecare categorie de produse, la fiecare 15 minute. Ofertele de pe platforma eMAG care sunt la un nivel competitiv raportat la ofertele scanate primesc astfel eticheta Super Preț. Pe măsură ce algoritmul învață, numărul de produse acoperite și viteza de actualizare a ofertelor cu eticheta Super Preț cresc și ele.  

„Un an de inflație crescută și facturile mari au accentuat două tendințe de consum: clienții sunt tot mai atenți la prețuri și compară ofertele de la mai mulți comercianți înainte de a lua decizia de a cumpăra ceva. La eMAG punem la treabă tehnologia pe care am dezvoltat-o și le simplificăm experiența de cumpărare, ei nemaifiind nevoiți să mai alerge prin magazine în căutarea unui preț bun. Acest algoritm are capacitatea de a căuta cele mai mici prețuri pentru orice produs, din oricare categorie, din zeci de magazine pe care, după ce le compară foarte rapid, le marchează cu ajutorul etichetei Super Preț. Clienții noștri au la dispoziție în fiecare săptămână, în medie, de aproape patru mai ori multe produse cu oferte competitive decât pot găsi într-un hipermarket de 10.000 de metri pătrați”, a declarat Irina Pencea, Chief Marketing Officer eMAG.    

Eticheta Super Preț reprezintă un instrument și pentru cei 36.000 de selleri care vând pe platforma eMAG.ro și care, în acest fel, au acces la informații relevante din piață și își pot promova ofertele competitive, în beneficiul clienților. Peste 90% din ofertele disponibile pe eMAG cu eticheta Super Preț provin de la sellerii din Marketplace.  

De la mobilier pentru casă și gradină până la produse pentru îngrijire personală sau jucării, eticheta Super Preț acoperă toate categoriile de produse de care au nevoie romanii. Astfel, în medie, la nivelul unei luni, gama de oferte cu eticheta Super Preț pentru fiecare categorie numără zeci de mii de produse precum: 

  • Mobilier – peste 82.500 de oferte 
  • Produse pentru casă- aproape 70.000 de oferte  
  • Cărți și produse media- peste 48.500 de oferte 
  • Mobilier de grădină și piscine- peste 38.500 de oferte 
  • Textile pentru casă- peste 21.300 oferte 
  • Jucării- peste 16.600 de oferte 
  • Articole sanitare- Peste 14.800 de oferte 
  • Produse de îngrijire și make up- peste 12.300 de oferte 
  • Articole pentru copii - peste 8600 de oferte 
  • Articole de igienă - peste 8.000 de oferte 

    Despre eMAG  

    Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în 4 aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.    

      

    • Antreprenoriat
    • Companie
    • Tehnologie
    • Antreprenoriat
    • Companie
    • Tehnologie

    București, 13 martie 2023. Prima iarnă cu două vacanțe pentru elevi a determinat pe eMAG o creștere a comenzilor de încălțăminte pentru vreme rece, a comenzilor la echipamente sportive pentru copii și a celor pentru dresuri de iarnă. Astfel clienții eMAG au comandat cu peste 65% mai multă încălțăminte pentru vreme rece, de două ori mai multe echipamente sportive pentru copii și au plasat de zece ori mai multe comenzi la dresuri de iarnă.În total clienții eMAG au plasat peste 25.000 de comenzi de produse de sezon, în principal din aplicația mobilă, alegând să plătească predominant cu cardul online.

    „Vacanța de Crăciun și vacanța mobilă a elevilor din primul sezon de iarnă fără restricții, care în turism a condus la o dublare a numărului de rezervări, s-a tradus și pe eMAG într-un interes crescut al oamenilor pentru sporturile de iarnă și pentru un stil de viață activ, în contextul în care mulți români au ales să petreacă acest timp în stațiunile montane. Vedem de asemenea că oamenii folosesc și în vacanțe soluțiile pe care ecommerce le pune la dispoziție și comandă și atunci când se află în deplasare, de pe telefonul mobil, la cel mai apropiat easybox”, a declarat Irina Pencea, Chief Marketing Officer eMAG.

    Românii aflați în vacanțe la munte au mizat pe flexibilitatea și promptitudinea serviciului de livrare prin easybox pentru a se bucura în timp util de produsele comandate, indiferent de destinația în care au ales să-și petreacă vacanța. Cele mai multe comenzi cu livrare la easybox în localitățile turistice de la munte au fost înregistrate în Brașov (38.585), Sibiu (31.972), Sinaia (2.693), Bușteni (2.222), Maramureș (1.094), Azuga (899), Predeal (887) și Poiana Brașov (276).

    În sezonul de iarnă, clienții eMAG au cumpărat 4.100 de sănii, aproape 3.000 kituri de supraviețuire și peste 11.000 de ceasuri smart. Majoritatea clienților (60%) au optat pentru plata online cu cardul, ceea ce arată încrederea cescută în această metodă sigură, simplă și rapidă de plată.

    Despre eMAG 

    Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro

     

    • Companie
    • Tehnologie
    • Companie
    • Tehnologie

    • Plata cu cardul online a ajuns la 63% în București și peste 60% în Cluj și Ilfov
    • 62% din comenzile cu retur au beneficiat de opțiunea „instant money back”, banii ajungând în contul clientului în maxim 30 de minute
    • Soluțiile de amânare a plății precum Plătește în 30 de zile sau Plătește în 4 rate dezvoltate de eMAG în contul My Wallet au stimulat creșterea: peste un milion de clienți beneficiază în acest moment de aceste soluții

    București, 6 martie, 2023. Pe măsură ce  gradul de adopție a cumpărăturilor online a crescut, a crescut și încrederea în plățile cu cardul, astfel că mai bine de 56% din totalul plăților efectuate la nivel național de către clienții eMAG au fost realizate online prin intermediul unui card. În București, Cluj și Ilfov acest procent a ajuns chiar la peste 60%, potrivit unei analize eMAG la nivelul anului trecut.

    În total, plățile cu cardul online au înregistrat o creștere de 22% în 2022, comparativ cu anul precedent. Diversificarea serviciilor de plată prin introducerea opțiunilor de amânare a plății precum Plătește în 30 de zile sau Plătește în 4 rate dezvoltate de eMAG în contul My Wallet au contribuit și ele la creșterea cumpărăturilor online cu cardul, oferind clienților flexibilitatea de a comanda produsele de care au nevoie, oricând au nevoie. Astfel peste un milion de clienți beneficiază în acest moment de opțiunile de amânare a plății cu 30 de zile și eșalonare în patru rate lunare, pe care le pot folosi pentru a comanda produse din toate categoriile. Procentul comenzilor realizate cu ajutorul eMAG My Wallet a ajuns la peste 6% din total, la un an de la introducerea acestui serviciu.

    Valoarea medie a comenzilor achitate cu cardul online în 2022 a fost de 316 lei, cu excepția Black Friday și a lunii decembrie, când a crescut cu aproximativ 60%.

    „Lansarea serviciilor de amânare a plății precum Plătește în 30 de zile sau Plătește în 4 rate dezvoltate de eMAG în contul My Wallet au reprezentat anul trecut stimulente importante în adopția crescută a comerțului online și a plății cu cardul. Faptul că majoritatea clienților noștri achită constant cumpărăturile cu un card online reprezintă un element care certifică încrederea oamenilor, iar inovațiile pe care le avem în vedere anul acesta atât noi cât și partenerii noștri vor atrage un număr sporit al celor care beneficiază de aceste soluții de plată simple și sigure”, a spus Andrei Șercanean, VP ecommerce services eMAG.

    De la electrocasnice mari sau mici, telefoane, laptopuri sau televizoare până la articole de mobilier, îngrijire personală sau pentru copii, clienții comandă din toate categoriile și nu au un prag limită în ceea ce privește sumele plătite cu cardul online. Astfel cea mai mare comandă a unui client persoana fizică achitată cu cardul online în 2022 s-a ridicat la 58.000 de lei.

    Pe lângă beneficiul simplității și siguranței, cardul online a devenit soluția preferată de clienții eMAG și datorită rapidității cu care își pot primi banii înapoi în situațiile în care returnează comenzile. Astfel în 2022, 62% dintre comenzile cu retur au beneficiat de opțiunea “instant money back” prin care au primit banii înapoi pe card în maxim 30 de minute de la retur.

    În ceea ce privește dispozitivele preferate de clienți pentru a face achizițiile cu cardul online, 65% dintre comenzi au fost plasate prin intermediul aplicației mobile. Din punct de vedere al ponderii celor care achitat comenzile cu cardul în 2022, Bucureștiul se află primul loc, cu 63% din totalul comenzilor, urmat de județele Cluj (62%), Ilfov (60%), Iași (55%), Brașov (55%) și Sibiu (54%).

    Despre eMAG 

    Companie românească fondată în anul 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând cu succes modelul local în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă tot mai mare de produse furnizate împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în 4 aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plăți ca  Buy now, pay later sau Slice it. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro    

    • Companie
    • Tehnologie
    • Companie
    • Tehnologie

    • Abonamentul anual își menține prețul de 99 de lei, iar costul pentru un abonament lunar este de 19,90 lei 
    • Clienții care aleg abonamentul lunar au parte de toate beneficiile Genius: livrare gratuită și oferte exclusive în 4 aplicații: eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful 
    • Un client Genius care folosește toate cele 4 aplicații în luna gratuită de trial, plasează, în medie, 9 comenzi pe lună, amortizând astfel costul abonamentului în perioada de încercare 

    București, 17 ianuarie 2023. Începând de azi, Genius, abonamentul la cumpărături gratuite și oferte speciale este disponibil și lunar, cu aceleași beneficii ca cel anual, în patru aplicații de ecommerce: eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful.  

    Abonamentul anual își menține prețul de 99 de lei, iar cel lunar vine la preț de 19,90 de lei. Pentru oricare dintre variante ar opta, clienții Genius beneficiază de o perioadă de testare gratuită de o lună. 

    „Odată cu introducerea abonamentului lunar, Genius devine mai flexibil și mai accesibil și vine în sprijinul celor care poate au planuri de cumpărături pe termen mai scurt, dar liste de cumpărături lungi, iar timpul nu le permite să stea blocați în trafic. Totodată, fie că e vorba de alimente, produse pentru casă sau mâncare de la restaurant, clienții au acum posibilitatea de a beneficia de livrare gratuită și nenumărate avantaje în eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful și astfel să facă economii la bugetul personal. După această lună, clienții pot să reînnoiască abonamentul lunar în orice altă lună își doresc,” a declarat Andrei Șercanean, VP ecommerce services eMAG.  

    Pe parcursul perioadei de încercare de 30 de zile, un client Genius care plasează comenzi în toate cele patru aplicații efectuează, în medie, nouă comenzi, reușind să economisească 110 lei. Astfel costul abonamentului anual de 99 de lei este amortizat încă din perioada de testare. Un client activ eMAG plasează, în medie, mai bine de două comenzi pe parcursul perioadei de încercare a abonamentului Genius de 30 de zile, asemănător unui client Fashion Days sau Freshful. La rândul său, un client Tazz plasează, în medie, aproape 4 comenzi pe lună. 

    Pe eMAG, abonații Genius beneficiază de livrare gratuită, inclusiv în weekend, și retur gratuit pentru mai mult de 5 milioane de produse, iar pe Tazz au livrare gratuită pentru comenzi de la peste 9.000 de restaurante sau magazine marcate Genius. De asemenea pe Fashion Days, utilizatorii Genius beneficiază de livrare gratuită și prioritară pentru peste 155.000 de articole de la branduri premium. În Freshful, oferta Genius numără asemenea unui hypermarket online peste 20.000 de produse pentru care utilizatorii beneficiază de livrare gratuită a tuturor comenzilor de peste 150 lei și, săptămânal, de oferte exclusive pentru membrii Genius în aplicația Freshful. 

    Pentru mai multe detalii despre Genius, accesați aici.  

    Despre eMAG 

    Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.